Sînt năpustiit de sentimente.
Şi mă trec încet, asemeni ideilor, dispărînd odată
cu ele. Se termină viaţa, moartea începe, iar aceasta
nu se mai termină.
E lungă moartea, asemeni eternităţii şi numai credinţa o mai poate birui.Dar sentimentele mele, contradictorii, atît de departe s-au trecut de credinţă. Şi stau disperînd,
în noaptea ce m-a cuprins, panicat de propria neputinţă.
Mi-aş deschide cutia cunoştinţelor pentru a găsi acolo virtuţi. Iubirea s-a răcit, nădejdea e bătrînă şi bolnavă, iar credinţa…Nu o mai găsesc.
· Hei! Unde te-ai ascuns? Acum am nevoie de tine şi tu nu eşti. Credeam cînd puteam să cred, iubeam cînd puteam să iubesc,
Dar acum nu mai am nici nădejdea iubirii…Doamne, dacă exişti cu adevărat redă-mi sufletul plin de sentimente alese, nu acest suflet îmbătrînit, mistuit de sine însuşi, sătul de mistere necuprinse şi înţelegînd inutilul inţelesului.
Aşa gîndeam, cînd mă trezi din reverie mirosul mielului aburind. E totuşi Paştele, e totuşi Învierea.Să ne agăţăm de viaţă, mă gîndii…
Transmit acest mesaj din dorinţa de a dezvălui taine nepătrunse decît în clipe de revelaţie. Şi am avut revelaţii, nu multe, doar clipe, însă atît de necesare înţelegerii existenţei! Încerc să le rememorez, dar se ascund parcă, nevrînd a ieşi la lumină. Prin ignoranţă nu ajungi la revelaţie, ci doar printr-o căutare continuă. Eu am căutat şi mi s-au deschis nepătrunsurile. Am bătut cu degetul căutării şi mi s-a deschis
uşa eternului! Timp scurt dar atît de necesar pentru existenţa mea trecătoare. Nu vă pot arăta uşa cu degetul, ea nu e palpabilă, dar se află în fiecare fiinţă. Căutaţi-o în voi înşivă şi o veţi găsi în Universul lăuntric. Uşa e la vedere, dar ascunsă de simboluri profunde. Pentru cine le caută, ea se deschide, iar bucuria clipei de
revelaţie durează toată viaţa. Căutaţi uşa şi bateţi, nu cu teamă ci cu convingere.
Sunt sigur că orice fiinţă umană, prin căutare poate ajunge la revelaţie. E descoperirea esenţei vieţii, necesităţii acesteia. Căutarea e datoria absolută a fiecăruia, iar răsplata e mare. O putem numi mîntuire, căci ea ne dă satisfacţia existenţei. Altfel, viaţa e-n van, se trece asemenea urmelor în nisip, fără consistenţa revenirii eterne.Eu, am trăit revelaţia. Cuvinte nu am să vi-o transmit în profunzime. Poate fiecare are propria revelaţie. Născuţi în alte lumi descoperim înţelesuri diferite. Dar nu înţelesurile contează ci setea de viaţă izvorîtă din ele.
De aceea vă zic: căutaţi uşa şi bateţi. Necuprinsul se va deschide şi veţi pătrunde misterul vieţii.
Mai multe recenzii despre eseu