Azi mama lui Jeanne ne-a dus la cinematograf.O seară destul de liniştită dar o discuţie jenantă. - Ştii ce? îmi spuse Jeanne.-Nu, am răspuns. Se pare
că Julien va cere
pe cineva de nevastă.Lumea mea deja instabilă se prăbuşi.
Nu va mai fi nici un Julian despre care
să povestim, nici viaţă
pentru Melanie.În ciuda marii mele dureri interioare, rămân de piatră. - Da, reluă ea, mi-a spus -o Jocelyn. Se pare că ar fi îndrăgostit nebuneşte! Nici un răspuns la numărul pe care încercaţi să-l obţineţi.E adevărat că nu i-am dezvăluit Jeannei secretul meu. -
mă întreb dacă o vor duce bine împreună.Continui să tac. - Mă asculţi? - Nu, tocmai am murit, cum vrei să te ascult? - Ascultă, ştiu că îl iubeşti pe Julien, nu vei face nimic înainte de a-l pierde pentru o bună bucată de timp? Nu merge?Nu mă imaginez spunând: Bună, Julien (deja îi vorbesc destul de puţin), te iubesc, nu ai vrea să îţi părăseşti viitoarea prietenă pentru a ieşi cu mine?Nu, încă nu am decăzut în halul ăsta (deşi se poate vedea) Articulez primele cuvinte precum un bebeluş:De unde ştii? O frază jalnică dar bună. - Uite ce e, Melanie, o văd pe faţa ta
şi te cunosc de mult timp.Îţi cunosc sentimentele pe de rost.Ştim tot. Asta înseamnă că şi Julien. Catastrofă. Linişte, începe filmul! Nu-mi pasă de film. sufletul meu e ţăndări şi tu vrei să-mi pese de un film?Am nevoie de lipici pentru a-mi repara inima şi un motor nou pentru cap.Poate chiar un scaun cu rotile. Picioarele nu mă mai ţin.
Mai multe recenzii despre Jurnalul meu