Regele Lear este privit in general drept reusita artistica cea mai importanta a lui Shakespeare. Scenele in
care un Lear nebun urla dezbracat
pe o campie, in timpul unei furtuni impotriva fiicelor sale care l-au inselat si a naturii sunt considerate de multi savanti cele mai bune exemple de lirism tragic din limba engleza. Shakespeare s-a inspirat in principal dintr-o poveste populara care a aparut pentru prima data in forma scrisa in secolul al 12lea si care se baza pe povestile raspandite pe cale orala, ce aparusera cu mult inainte. In multe din versiunile scrise, regele
nu innebuneste, fiica sa cea "buna" nu moare, iar povestea are un final fericit.
Nu asa se intampla in "Lear" al lui Shakespeare, o tragedie cu o forta atat de mare incat audienta si cititorii se intreaba daca exista vreun sens pentru carnagiul moral si fizic din final. Povestea ne determina sa ne intrebam asa cum se intreaba nobilul Kent vazand un Lear nebun, patetic cetine in brate pe Cordelia moarta " acesta este finalul promis?"(V.iii264). Aceasta este si intrebarea ce desparte criticii traditionali ai piesei, care vad modelul eroic si criticii moderni care nu vad nici o dimensiune purgativa a piesei, mesajul fiind inutilitatea conditiei umane, Lear fiind Omul.
Mai multe recenzii despre King Lear