Internet

Termenul Internet, sau şi internet, are mai multe sensuri strâns înrudite, în funcţie de context:
Numele propriu Internet (cu majusculă) se referă la reţeaua mondială unică de computere
interconectate prin protocoalele (regulile) de comunicare Transmission
Control Protocol şi Internet Protocol, numite pe scurt TCP/IP.
Precursorul Internetului datează din 1965, când Defence Advanced Research Projects Agency (en:DARPA) (Agenţia pentru Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare - a Ministerului Apărării, Department of Defense sau DoD din SUA) a creat prima reţea de computere interconectate sub numele Arpanet. Super-reţeaua din zilele noastre a rezultat din extinderea reţelei Arpanet.Substantivul comun internet (cu minusculă) desemnează in
marea majoritate a cazurilor aceeaşi reţea, însă văzută ca un mediu de
comunicare de mase, împreună cu informaţia şi serviciile care sunt
oferite utilizatorilor prin intermediul acestui mediu.Tehnic, termenul mai poate desemna şi o reţea ce interconectează 2
sau mai multe reţele autonome aflate la mare depărtare unele faţă de
altele. Exemple de reţele mari, pentru care folosinţa acestui nume este
justificată, sunt SIPRNet si FidoNet.
Cuvântul Internet provine din împreunarea artificială şi parţială a două cuvinte englezeşti: interconnected = interconectat şi network = reţea.În ziua de astăzi, Internetul este susţinut şi întreţinut de o
mulţime de firme comerciale. El se bazează pe specificaţii tehnice
foarte detaliate, ca de exemplu pe aşa-numitele "protocoale de
comunicaţie", care descriu toate regulile de transmitere a datelor în
reţea. Vezi şi articolul despre Modelul de Referinţă OSI.
Protocoalele
fundamentale ale Internetului, care asigură interoperabilitatea între
orice două calculatoare sau aparate inteligente care le implementează,
sunt Internet Protocol (IP), Transmission Control Protocol (TCP) şi User Datagram Protocol (UDP).
Aceste trei protocoale reprezintă însă doar o parte din nivelul de
bază al sistemului de protocoale Internet, care mai include şi
protocoale de control si aplicative, cum ar fi: DNS, PPP, SLIP, ICMP, POP3, IMAP, SMTP, HTTP, HTTPS, SSH, Telnet, FTP, LDAP, SSL, WAP şi SIP.
Din cauza multelor fuziuni dintre companiile de telefonie şi cele de
Internet (Internet Service Providers, prescurtat ISP) au apărut o serie
de probleme în sensul că nu erau clar delimitate sarcinile fiecăreia.
Să presupunem că un client sună la ISP-ul său pe o linie telefonică
normală. Modem-ul este o placă din calculatorul clientului care
converteşte semnalele digitale în semnale analoage, care pot circula în
reţeaua telefonică. Aceste semnale sunt transferate la punctul de
livrare (Point Of Presence, POP) al ISP-ului, unde sunt preluate din
sistemul telefonic şi transferate în reţeaua regională de web a
ISP-ului. Din acest punct sistemul este în întregime digital şi se
bazează pe transmiterea de pachete (packet switching; în acest sistem
de transmisie, informaţia care trebuie transmisă este "mărunţită" în
multe pachete mici, care sunt apoi transmise în mod independent unele
de altele; sigur că la destinaţie pachetele trebuiesc reasamblate în
ordinea corectă).
Reţeaua regională a ISP -ului este formată prin interconectarea
routere-lor din diverse oraşe pe care le deserveşte compania. Dacă
pachetul este destinat unui calculator-gazdă deservit direct de către
reţeaua ISP, pachetul va fi livrat direct lui. Altfel, el este dat mai
departe operatorului (firmei) care furnizează companiei ISP servicii de
comunicare prin backbone-ul reţelei. (In engleza backbone înseamnă in
general sira spinării, iar în informatică înseamnă reţeaua de bază
pentru interconectarea reţelelor). În partea superioară a acestei
ierarhii se găsesc operatorii principali de la nivelul backbone-ului
reţelei, companii cum ar fi AT&T sau SPRINT. Aceştia răspund de
backbone-uri mari cu mii de routere conectate prin fibră optică cu
bandă largă de transfer.
Corporaţiile şi firmele de hosting utilizează aşa-numite ferme de
servere rapide (= număr mare de servere, eventual în aceeaşi sală sau
clădire), conectate direct la backbone. Operatorii încurajază pe
clienţii lor să folosească această conectare directă prin închirierea
de spaţiu în rack-uri = dulapuri speciale pentru echipamentul
clientului, care se află în aceeaşi cameră cu router-ul, conducând la
conexiuni rapide între fermele de servere şi backbone-ul reţelei.
Dacă un pachet trimis în backbone este destinat unui ISP sau unei
companii deservite de aceeaşi coloană, el este transmis celui mai
apropiat router. Pentru a permite pachetelor să treacă dintr-un
backbone în altul, acestea sunt conectate în NAP-uri (Network Access
Point). În principiu un NAP este o cameră plină cu routere, cel puţin
unul pentru fiecare backbone conectat. O reţea locală conectează toate
aceste routere astfel încât pachetele să poată fi retransmise din orice
coloană în orice alta. În afară de conectarea în NAP-uri backbone-urile
de dimensiuni mari au numeroase conexiuni directe între routerele lor,
tehnică numită conectare privată (private peering).
Unul dintre paradoxurile Internet-ului este acela că ISP-urile, care
se află în competiţie pentru câştigarea de clienţi, cooperează în
realizarea de conectări private şi întreţinerea Internetului.
Ca termeni înrudiţi se folosesc:
intranet: o reţea particulară cu aceleaşi principii de funcţionare
ca şi Internetul, dar cu acces restrâns - de exemplu intranetul sau
intraneturile unei firme particulare.extranet: un intranet particular al unei firme, la care însă au
acces (parţial) şi anumite persoane sau grupe externe, din alte firme,
ca de exemplu de la firme furnizoare sau firme-cliente.