Furie
Summary rating: 5 stars
1 Recenzie
Vizite:
24
cuvinte:
600
Publicat în: februarie 28, 2008
Furia personajului principal Mailk Solanka izvorăşte pe neaşteptate, îl izbeşte din plin…fiecare
cuvânt adresat îi poate trezi o reacţie de neimaginat, un periplu de
imprecaţii, oamenii rămâmând uimiţi de izbucnire. Mânia aceasta are şi
ceva din patologic, pierderile de memorie dese nu sunt normale…Solanka
încearcă să scape de furie, de posibilele consecinţe şi îşi caută
refugiul în societatea pe care o critică cu atâta înverşunare: America.
Părăsindu-şi nevasta şi fiul, el încearcă de fapt să îi salveze de
furia din el.
Păpuşa creată de el, Isteaţa, i se întoarce împotrivă, tot ce a creat
el se schimbă, se comercializează, urmărind tendinţele actuale ale
societăţii de consum: frustrarea pentru Malik este imensă. Isteaţa se
transformă într-un obiect superficial, menit să îmbogăţească, nu să
lumineze minţile şi să ascuţească gândirea. Malik are succes şi în
America cu proiectul Galileo, însă de data aceasta faima se răspândeşte
şi la nivel politic, populaţia oprimată din Liliput-Blefuscu se
revoltă, adoptând lozica creată de Solanka : ‘’Dăinuie cel mai apt''’.
O întâlneşte pe Mila Milo, care, la fel ca Solanka, a fost abuzată
sexual în copilărie, însă sentimentul că relaţia lor e împotriva
moralei, că trebuie să folosească bariera-pernă între ei îl copleşeşte.
Neela este femeia care reuşeşte să îl liniştească, printr-o simplă
atingere de mână, ea este cea care îl poate aduce la normalitate şi
echilibru.
Însă ca într-un coşmar - eu chiar am crezut că visează,
- toate cele trei femei, cele 3 Furii, se întâlnesc la el în apartament
şi îi dau peste cap precarul echilibru creat. O pierde şi pe Neela -
rămasă să lupte pentru drepturile naţiei ei, dar în final decide să îl
recâştige pe Asmaan, fiul lui.
Creaţia lui Rushdie atinge şi socialul - este analizată atent
societatea americană contemporană (fetele-păpuşi aristocrate,
superficiale, excentrice, obsedate de frumuseţe, care excelează în
absolut orice domeniu;plăcerea americanilor de a comercializa totul: se
fac măşti, costume cu Păpuşile Suverane şi comandantul Akasz, se
imprimă tricouri, se promovează o imagine şi o idee până la epuizare cu
unic scop material; tinerii se constituie în organizaţii secrete,
dubioase) şi politicul - comentarea situaţiei din statele Unite,
infiltrarea în conflictul din Liliput-Blefuscu este adâncă.
Cartea mi-a plăcut prin perspectiva oferită asupra societăţii americane
de astăzi, Rushdie nu încearcă să ascundă nimic, dezvăluie totul,
supunând lumea văzută ochiului său critic.