De la publicarea sa in 1968,
Cinematograful american a fost manifestul teoriei cinematografului de autor
. Scrisa de Andrew Sarris, principalul sustinator al teoriei, cartea reconstruieste istoria peliculelor din examinarea carierelor a mai mult de 200 de regizori de film. Acoperind toata plaja de regizori de la D. W. Griffith la Francis Coppola, de la Orson Wells la Roman Polanski, Sarris sustine ca nivelul regiei este marcat de stilul personal si consistenta performantei
care pot fi recunoscute de-a lungul unei cariere. Comentariile lui Sarris sunt uneori laudative, alteori acre, dar aproape intotdeauna demne de a fi citate. Alfred Hitchcock este "tehnicianul suprem al cinematografului american". John Houston se sprijina pe "reputatia sa de individualist in eroare
cu un alibi pentru fiecare film prost". Stanley Kubrick are o "naiva incredere in puterea imaginii de a transcende sentimente confuze si idei vagi". Michelangelo Antonioni face filme atat de pesimiste si de alienante ca Sarris il "subtitreaza" "Antoniplictis"..
Putem sa nu fim de acord cu notele date de Sarris, insa cartea ofera perspectiva optima de analiza a "autoratului", o abordarea a cinema-ului care, in niste vremuri in care se fac reverente unor Scorsese, Spielberg si Tarantino, apare mai relevanta ca niciodata. Cartea se incheie cu un eseu intitulat " Teoria autorului revizuita", care nu este altceva decat o incercare a lui Sarris de a prezenta o perspectiva teoretica completa.
(Traducere de Jane Random)
Mai multe recenzii despre Cinematograful american, regizori si tendinte, 1929-1968