Poporul român a creat un adevărat tezaur artistic dând la iveală opere literare
în care şi-a exprimat năzuinţele, a cântat vitejia strămoşească
şi a dat glas sentimentelor şi gândurilor sale.
Doina este una dintre creaţiile literare reprezentative. Este considerată o creaţie specific românească care îmbogăţeşte folclorul literar alături de basme, balade etc.
Ca specie literară,
Doina este o operă lirică în versuri în care se exprimă o gamă largă de sentimente (de dor, de jale, de dragoste) caracterizate printr-o deosebită profunzime şi care se interpretează pe o melodie.
Doina are deci, anumite trăsături caracteristice. Este o operă literară lirică, deoarece eul liric, vocea autorului anonim exprimă o mare varietate de sentimente în mod direct.
Sentimentele şi conţinutul de idei
sunt exprimate prin intermediul imaginilor artistice realizate cu ajutorul figurilor de stil.
ca procedeu artistic predomină personificarea care ajută la realizarea unui motiv des întâlnit în doină: motivul legături omului cu natura.
Ca versificaţie, doinele au câteva trăsături specifice, sunt scurte ca întindere, versurile au măsura de 7-8 silabe şi rima împerecheată sau monorimă, ritmul este trohaic. Elementele de versificaţie sunt în armonie cu sentimentele exprimate şi îi dau doinei o muzica proprie poeziei populare.
Pe lângă trăsăturile care o individualizează, are şi trăsăturile literaturii populare: caracter anonim, colectiv, oral, sincretic şi expresiv.
Poezia populară „Doina” are toate trăsăturile speciei rare denumită doină.
În primul rând este o operă lirică, iar lirismul e evident prin prezenţa eului liric, care îşi exprimă în mod direct sentimentele de admiraţie şi preţuire faţă de doină considerată drept cântec de alinare a suferinţelor, dar şi de trezire a voiniciei.
Doina apare personificată, i se adresează ca unei fiinţe dragi folosind vocativul.
„Doină, cântic dulce dulce/ Când te-aud nu m-aş mai duce”
Sentimentele poetului anonim sunt profunde şi statornice. Pentru el doina este „cântic dulce, viers cu foc” şi o ascultă cu plăcere şi admiraţie („când răsuni eu stau pe loc”). De aceea o cântă totdeauna şi pretutindeni: afară, în casă, în codrul, în toate anotimpurile, aceasta ajutându-l să supravieţuiască.
Mai multe recenzii despre Doina