soarecul
Summary rating: 5 stars
18 Recenzie
Vizite:
356
cuvinte:
300
Publicat în: august 04, 2007
ŞOARECUL
Anul acesta, de Paşte,
Cînd tata belea încă mielul
Fără a mă cunoaşte
Mă chiţăi şoricelul.
Ştergîndu-şi cu labele botul
De caşul ce-agale se scurse,
Cu chipul haotic, netotul,
Şi labele prinse în curse
Îmi pune-o-ntrebare tîmpită:
„De unde să-mi cumpăr salată?”
Furia-mi nestăvilită
Mi-o provocase îndată.
Măi, şoricel nestatornic
Fomist. Cît încape în tine?
Cu caşul rămas-ai datornic…
Salată? Te spînzur mai bine!
Tu, animal fără număr,
Tu, pacoste neţărmurită,
Te-aş prinde puternic de umăr
Şi-apoi ţi-aş da o izbită.
· De ce? eu sunt mic şi simpatic,
Mîncarea mi-ajunge o lună
În veacul acesta dogmatic
Eu, şoarecul-sînt o legumă.
Salata, e carne curată
Iar caşul, mărgele de stele
Cînd n-am ce mînca, dint-o dată
Mă şterg pe lăbuţe cu ele.
Voi, oamenii, vreţi bunăstare,
Vreţi bani şi maşini şi palate,
Un şoricel oarecare
E mulţumit cu ce cade.
Copiii să aibă mîncare
Să crească, să roadă măsline,
Mălai şi cireşe amare,
Să-ajungă maturi, ca şi mine.
· Măi şoricel, nu mă scoate
Atît de profund din sărite.
Tu ai într-u-totul dreptate
În lumea ta, fără cuvinte.
La noi însă, lumea e surdă
Vorbeşte, urechi însă n-are
Şi cine ai vrea să audă
Un chiţăit oarecare?
Mai bine mănîncă-ţi salata,
Cu visele tale drăguţe,
Iar pentru toate, răsplata,
O cursă pentru lăbuţe.