povestire

 
 
UTOPIE 
 
 
            Dl.Iancu batu de 12 ori la usa. In mina dreapta tinea buchetul de flori,iar stinga I se balaganea pe linga corp. Era paralizat pe partea stinga,dar cu urcatul scarilor se descurca: lua liftul. De 12 ori scapa buchetul de flori si de 12 ori il ridica de la pamint(beton).
         La a douasprezecea bataie , doamna Iancu sari ca arsa.”El e” ,isi zise si se grabi sa deschida.
            -Of , dar greu mai bateai scumpule , se facu ea suparata si-l saruta pe frunte.Dar ce-i cu buchetelul de flori , intreba de parca nici nu ar fi stiut ce zi importanta e.
-Iancu o apuca iute de mijloc , apoi o salta , uitind de paralizie si de tot. Azi sarbatorim 100 de ani de casnicie,papusico,ii spuse lasind-o sa cada chiar pe buchetul de flori.
Doamna Iancu privi incintata papadiile, apoi scoase iute mina din buzunarul sotului cu tot cu batista:
-O imprumut putin, se scuza ea, stergindu-si singele ce-i curgea siroaie pe frunte.
-Vai, ce prost sint, iar te-am lovit cu capul de pragul usii,spuse Iancu tirind-o in bucatarie.
Peste nici jumatate de ora, doamna Iancu isi veni in fire.Totul I se parea acum minunat,chiar si petele de igrasie de pe  pereti. O picatura de apa ii cazu pe frunte si abia atunci isi dadu seama ca-I inundasera vecinii de sus. Cobori alene din pat, fara sa-si dea seama ca puse piciorul chiar pe fata sotului. Acesta se opri din sforait. Acum, doamna Iancu putea asculta in voie torsul pisicii. Ce dragalasa e, zise, apoi o apuca de coada si-I dadu drumul pe geam.
Domnul Iancu sari ca ars.                                            
-Cit e ceasul? Intreba si privi lung scrumiera cu tigara neaprinsa de 50 de ani. Umbra acesteia se rasfringea haotic pe farfuria alba de pe masa. E 6,30 concluziona Iancu.
E timpul exercitiilor de dimineata. Imbraca in graba treningul sotiei care tocmai venea de la inviorare. Tine astea, ii zise, si-I arunca izmenele sale, apoi o lua pas alergator pe scari, cintind o melodie din timpul primului razboi mondial.
Familia Iancu incepea o noua zi. Era 12 martie 1966.
Acum sint un biet batrin. Cu greu imi mai tirasc ani prin sfirsitul acesta de mileniu. Dar, totusi, ceva parca imi da puteri, ceva ma inzdraveneste. In fiecare zi, la ora 13,30 ,in usa apartamentului 20 se aud clar, ritmic, taios, 12 batai.