O scrisoare pierduta

Actele in O scrisoare pierdutaA intrat în conştiinţa noastră literară ca reprezentant de frunte a
dramaturgiei româneşti, e un „Moliére al românilor”, e cel mai de seamă creator
de tipuri în domeniul teatrului, un caracterolog desăvârşit. Comediile sale au
fost scrise intre anii 1878-1885: O
noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului, Conul Leonida faţă
cu Reacţiunea. Aceste comedii sunt comedii de moravuri, satirizează
diferite aspecte ale moravurilor societăţii burgheze. Tema comediei O scrisoare pierdută este demascarea
prostiei umane şi a imoralităţii publice şi private, dezvăluirea împletării de
interese între două grupări politice. Comedia este o specie a genului dramatic
în care sunt înfăţişate personaje, caractere şi moravuri, într-un chip care
stârneşte râsul, având un sfârşit fericit şi sens moralizator. Trăsăturile
genului dramatic şi ca urmare ale comediei se pot recunoaşte în piesa O scrisoare pierdută, atât prin
caracteristicile de formă, cât şi prin cele de conţinut. Piesa este subdivizată
pe 4 acte şi scene. Firul dramatic se desfăşoară gradat, fiecare act având un
punct culminant al său în afară de punctul culminant general al comediei.

Actul I conţine 9 scene , debutează cu o scenă în care se anunţă pierderea unei
scrisori de dragoste în jurul căreia gravitează întreaga operă. Punctul
culminant îl constituie vestea că nae Caţavencu nu vrea să restituie scrisoarea
decît în schimbul asigurării că va fi el desemnat candidat pentru un loc de
deputat. Acest punct culminant este potenţat de apariţia lui Zaharia
Trachanache care anunţă că are un document falsificat al lui Caţavencu.

Actul al II-lea are 14 scene, ţncepe cu numărătoarea voturilpr
posibile şi cu teama lui Farfuridi şi Brânzovenescu că vor fi trădaţi de
partidul din care fac parte. Punctul culminant al acestui act îl constituie
decizia lui tipătescu şi Zoe de a susţine pe Caţavencu la alegeri.

Actul al III-lea cuprinde 7 scene, actul se împarte în două părţi, dominate
în primul rând de discursul lui Farfuridi, iar partea a II-a de discursul
demagogic al lui Caţavencu. Punctul culminant îl constituie anunţarea numelui
candidatului propus de centru, Agamemnon Dandanache, după care urmează bătaia
unde Caţavencu pierde scrisoarea.

Actul al IV-lea cu 14 scene, aduce înfrângerea lui Caţavencu şi
alegerea lui Agamemnon, un adevărat erou al şantajului de vreme ce cu o
scrisoare de amor, neînapoiată îţi poate asigura alegerea continuă. Caţavencu
ajunge să îngenunche în faţa lui Zoe şi să se supună condiţiilor dictate de
dânsa.

În concluzie putem stabili o altă caracteristică a genului dramatic, aceea
a existenţei unui conflict dramatic: predominant, de natură politică, fiind
declanşat de intrigă: pierderea unei scrisori de amor scrise de  Tipătescu soţiei aliatului său în politică
Zaharia Trahanache, Zoe.