Memoriile unei ghei;e
Summary rating: 4 stars
15 Recenzie
Vizite:
597
cuvinte:
600
Publicat în: iunie 16, 2007
Ceremonia ceaiului. Arta confecţionării chimonoului.Teatrul No sau Kabuki.Gheişa.Stampele japoneze.
Am auzit în nenumărate rânduri despre arta şi cultura japoneză, am avut ocazia să citim despre fiecare în parte, fie în lucrări de specialitate, fie în treacăt, prin reviste.Fascinante prin exotic pentru cititorul european, spaţiul cultural şi credinţele acestui popor sunt studiate de către scriitori care şi-au consacrat timp pentru a înţelege sufletul nipon, valorile pe care ei îşi fundamentează filozofia, raporturile om-natură şi relaţiile interumane.
Unul din aceşti scritori este Arthur Golden, a cărui scriitură îmbină date istorice cu mărturii directe ale unei gheişe care l-a susţinut în demersurile sale de cercetare a vieţii gheişelor din anii 1930-1940.
Personajul Sayuri din roman, aşa cum declară scriitorul în finalul cărţii, este unul fictiv dar povestea ei constituie un prototip al experienţei gheişei.
Citind romanul, am întors deseori paginile pentru a reveni la copertă pentru a admira chipul femeii. Frumuseţea nu lasă vederii contrastantele răni sufleteşti pe care le înţelegi doar în actul lecturii. Trăirile lui Sayuri, precum şi ale celorlalte gheişe, ucenice, profesioniste sau abia aspirante la această poziţie aşează ordine în înţelegerea cititorului. El nu va mai vedea simplist această ocupaţie.Va fi revoltat citind despre drastica educaţie dintr-o okyia, despre relaţiile dintre membrele casei şi despre toate schimbările care trebuie să aibă loc în viaţa unei fete destinată acestei vieţi.
Pe fundalul plin de culoare imprimat obiectelor de vestimentaţie şi decorative existenţa interioară apasă, cenuşie, în fiecare clipă. Pregătirea, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, este chinuitoare. Fiecare detaliu cere gheişei un efort de concentrare, nelasând spaţiu nici unui rabat de la calitatea înfăţişării estetice.
Destinate întreţinerii atmosferei de destindere a bărbaţilor care îşi permiteau financiar aceste întalniri, gheişele frecventau casele de ceai ale vremii, teatrele, locurile publice în care erau invitate. La pregătirea unei asemenea ieşiri, eveniment pentru bărbaţi, obligaţie pentru tinerele animatoare, participa întreaga casă de provenienţă a gheişei, care de altfel şi recolta fructele prestaţiei acesteia.
Bani şi afaceri, datorii, război, dezrădăcinare, greutăţi materiale, personaje istorice şi sociale ale vremii sunt cand doar amintite, cand analizate, în funcţie de importanţa pe care ele le-au avut în evoluţia personajului.
Cartea nu este însă una tristă. Sayuri are un delicat simţ al umorului pentru a trece peste evenimente neplăcute şi destulă putere pentru a învinge greutăţi reale, în special sufleteşti.
Romanul este captivant şi prin aceea că are, să-i spunem, un happy end. Sayuri este recompensată a doua oară pentru suferinţa sa. Pe lângă darul de a şti să-şi dozeze speranţa şi a rămâne ea însăşi, visul ei din copilărie devine realitate.
În vremi de răstrişte are şansa de a întâlni singurul om bun din viaţa ei de pănă atunci. Batista lui care i-a şters lacrimile n-o va mai părăsi niciodată. Impresionantă este de asemenea răbdarea tinerei fete.
Nu doar Sayuri este fascinantă, ci toate personajele din roman au un profil psihic bine conturat. Firi puternice, cuvintele şi faptele lor se potrivesc trăsăturilor fizice.Dacă admitem că frumuseţea se naşte din suferinţă, acest roman subscrie ideii. Frumosul este pregătit cu ustensile exterioare dar mai ales cu cele interioare. Învăţăm din experienţa gheişei că fără aşteptare, răbdare, devotament şi permanentă auto-perfecţionare nu înaintăm, că o abordare facilă a vieţii aduce rezultate aproximative.
Splendida copertă a cărţii aparţinand lui Gabi Dumitriu, precum şi traducerea din limba engleză realizată de Oana Cristescu pentru acest nou volum al Editurii Humanitas completează recomadarea mea pentru această lectură.
Conţinutul cărţii şi imaginea tinerei gheişe de pe copertă vă va urmări şi după terminarea ei.