Amyas Crale, un
pictor cunoscut moare, iar soţia lui, Caroline Crale este condamnată
la închisoare pe viaţă sub acuzarea că şi-ar fi otrăvit soţul. Aceasta moare la
scurt timp după începerea pedepsei, dar înainte scrie o scrisoare fiicei sale,
care în momentul tragediei are
cinci ani,
şi se disculpă
de acuzaţii. Anii
trec, iar fiica ajunge la vârsta majoratului. Ea doreşte ca înainte de a se
căsători să-şi reabiliteze mama şi începe demersurile pentru a demonstra
nevinovăţia ei. La cine
ar putea apela, dacă nu la celebrul detectiv Hercule
Poirot? Mai mult mişcat de credinţa de nezdruncinat al fetei în cinstea mamei
sale, decât în adevărul cuvintelor ei, detectivul primeşte provocarea şi începe
să îndepărteze praful de pe dosarele închise în urmă cu şaisprezece ani.
Trebuie să reconstituie faptele care s-au petrecut în aceea zi tragică. Poirot
studiază dosarele procesului, se întâlneşte cu funcţionarii care au fost
implicaţi în caz şi se întâlneşte cu cei cinci martori care mai sunt în viaţă.
Discuţiile cu avocatul apărării, cu procurorul, cu membrii juriului întăresc
concluzia justiţiei: Carol Crale şi-a otrăvit soţul. Dar Poirot nu ar fi
celebru dacă s-ar opri aici: el îşi continuă cercetările pentru a reconstitui
toate momentele cazului. Confrontarea martorilor va genera o întrebare gravă:
dacă toţi cei cinci sunt martori, sau unul dintre ei este făptaşul crimei? Sau
sinuciderea pictorului a fost interpretată ca o crimă? Logica cunoscută al lui
Hercule Poirot este pusă la încercare, dar ca de obicei, el va reuşi să ajute
la triumful adevărului.
Mai multe recenzii despre Cinci purceluşi