Sayed Mahmudi, un medic iranian stabilit în USA doreşte să-şi viziteze familia rămasă în Iran. Soţia lui, Betty, care
la începutul căsătoriei a fost fericită, în ultimul timp a început să aibă unele îndoieli în legătură cu relaţia lor. Ideea ca
fiica lor, Mahtab să plece împreună cu tatăl
ei o nelinişteşte şi hotărâşte să îi însoţească. Sosită în Iran, ea devine martora unei vieţi cu mult sub aşteptările ei. Pentru femeia emancipată din America subdezvoltarea ce domină, mizeria şi dezordinea întâlnită la tot pasul în această ţară sunt
de neconceput. Foarte curând constată
că temerile ei
se adeveresc: vacanţa plănuită pentru două săptămâni nu va avea sfârşit, pentru că soţul ei a hotărât să nu se mai întoarcă în America. Betty apelează la Consulatul SUA unde i se confirmă că întoarcerea ei în America este posibilă doar cu aprobarea soţului ei. A ajuns, împreună cu fiica sa, prizoniera soţului. Betty ştie că singura ei speranţă este de a reuşi să fugă din ţară îmreună cu Mahmud pe care nu o poate abandona, mai ales că are ocazia să simtă pe propria piele ce soartă o va aştepta. Speranţa că într-o zi îşi vor recăpăta libertatea îi dau putere să pară supusă şi astfel să reziste la toate înjosirile la care este supusă de soţ, de rudele lui şi de societatea iraniană. După un an şi jumătate primeşte un ajutor şi porneşte alături de fiica ei pe drumul anevoios al libertăţii. După o călătorie plină de încercări ajung în sfârşit la Ancara, de unde se pot întoarce în America. Romanul care prelucrează întâmplări reale poate este uneori părtinitoare, dar poate fi un martor a conflictelor ce pot apare din neînţelegerea diferenţelor de cultură.
Mai multe recenzii despre Niciodată fără fiica mea