Scriitoarea americană
de origine rusă
ne prezintă o lucrare admirabilă în care meditează asupra naturii umane. Opera a fost scrisă în anul 1947, dar ideea lucrării este actuală
şi în zilele noastre. Personajul principal este un tânăr, un viitor arhitect , care la vârsta de zece ani a hotărât alegerea acestei cariere pentru că nu crede în Dumnezeu. El doreşte să-şi conducă independent viaţa şi să clădească un oraş mai viabil, mai bun. Cartea ne vorbeşte despre scopul muncii noastre şi
dacă avem dreptul să indicăm
altora modul de utilizare a creaţiei oferite de noi. Până unde se întinde demnitatea personală şi ea poate fii exprimată prin munca depusă? Până unde ţine libertatea de a crea ceva nou, cutezător,
sau e obligatoriu să ne conformăm regulile tradiţionale şi cerinţelor altora? Ar exista roata, electricitatea sau chiar focul dacă nu ar fi existat creatori care şi-au impus dorinţa de schimbare? Exprimă egoism sau dezinteres dacă omul renunţă la idealurile sale şi îşi foloseşte pregătirea, talentul şi voinţa muncind în umbra altora şi se preschimbă într-o copie alor în vederea obţinerii recunoştiinţei şi a dragostei oamenilor iar pentru asta acceptă şi înjosirea. Este egoist omul care nu ţine cont de părerea altora şi doreşte să-şi urmeze calea proprie? În acest caz are loc o ilegalitate sau are loc o apărare a dreptului creator, a proprietăţii intelectuale? Cele aproape o mie de pagini a lucrării, printr-o descriere aprofundată a caracterelor umane, care conţine şi o poveste de dragoste, ne adresează aceste întrebări esenţiale completate cu altele despre prietenie, fidelitate, perseverenţă, trădare.
Mai multe recenzii despre The Fountainhead