Tânărul Candide Thunder-ten-Tronckh trăieşte
în Vestfalia, Germania. El trăieşte fericit alături
de baronul
Thunder-ten-Tronckh ,
cu fiul
şi fiica lui, Cunigunda, în castelul
acestuia. Rudă săracă, el nu
este văzut prea bine, el este desconsiderat
de lumea din jur, totuşi este fericit pentru că este îndrăgostit de domnişoara
baroană, de Cunigunda. Candide are o fire blândă şi este entuziasmat
de învăţătorul său, maestrul Pangloss, cu care este de acord în
toate. Pedagogul este convins că "pe lumea asta perfectă, totul este perfect".
Într-o zi Candide are curajul s-o sărute pe Cunigunda, dar fapta are ca urmare
alungarea lui de
la castel. În final personajele care au rămas în viaţă după
întâmplările ce au urmat se adună la o
fermă.
Aventurile care s-au derulat între aceste două momente pot fi împărţite în
două. Până la capitolul Eldorado personajul principal este condus de
împrejurări, apoi evenimentele se succed conduse fiind de Candide. Eroul
alungat de la castel nimereşte în războiul bulgaro-avar. El suportă destul de
bine instruirea sa pentru luptă - de aceasta va profita mai târziu - dar fuge
imediat ce poate din măcelul numit război. Următoarea escală este Olanda, unde
face cunoştiinţă cu anabaptistul Jacques şi îl reîntâlneşte pe maestrul
Pangloss. Ei se alătură lui Jacques şi ajung în Portugalia. Aici ei devin
martori şi participanţi care suferă în urma cutremurelui. La Lisabona Pangloss
este spânzurat, dar o bătrână îl salvează pe Candide. O reîntâlneşte pe Cunigunda, care acum este întreţinuta înaltului incvizitor şi al unui
bancher evreu. Candide îl înjunghiază pe bancher şi trebuie să fugă cu toţii.
Ei ajung la Avacena, apoi la Cadiz
unde se îmbarcă pe un vapor care merge în America
de Sud. Din cauza unor probleme materiale la Buenos Aires Candide trebuie să se
despartă de Cunigunda şi de bătrână. El, împreună cu sluga sa Cacambo merg în Paraguay,
unde îl întâlnesc pe fratele Cunigundei pe care îl credeau mort şi care aici
este un conducător militar. Ei rămân timp de o lună în ţara asta ideală care
păzeşte comorile vechiului imperiu incaş, apoi plini de bogăţii, ajung în
colonia olandeză Suriname.
Candide îşi ia un nou tovarăş de călătorie, pe bătrânul om de ştiinţă Martin.
Împreună cu el şi cu comoara sa în scădere porneşte spre portul francez Bordeaux.
După o perioadă pe care o petrec la Paris ajung la Portsmouth prin Dieppe,
pentru ca peste două zile să meargă la Veneţia, unde eroul nostru doreşte să se
reîntâlnească cu Cunigunda. Dar drumul nu se opreşte în oraşul italian ci
continuă spre Constantinopole. După întorsături de situaţie favorabile, în
sfârşit se adună toată compania: Candide, Pangloss care a reuşit să ocolească
moartea, Cocombo, Martin şi bătrâna. Ei închiriază o fermă pe malul mării şi de
acum încolo vor trăi cu toţii fericiţi. La sfârşitul cărţii Candide este consternat
de aspectul Cunigundei. Pentru ea s-a aventurat prin lume, pentru ea a suferit
atât, dar clipele revederii devin penibile pentru eroul nostru. Cu metamorfoza
prin care trece Cunigunda, Voltaire ne oferă filozofia idealului şi a
realităţii: oare ce aspect va lua idealul nostru pentru care am luptat, care
ne-a condus viaţa până o vom atinge, când ajungem în posesia ei. Cheia poveştii
este Cunigunda, mai ales în episodul Eldorado. "Ţara de aur" este
oare structura statului ideal sau este întruparea Statului visat de Platon,
prin urmare o utopie negativă pentru Voltaire? Omul, datorită însuşirilor sale,
este de neînţeles iar una din ele este exprimat de bătrână: ... dar eu iubesc
viaţa. Această slăbiciune este poate cea mai gravă dintre toate: nu este o
prostie să purtăm povara asta pe care am putea-o arunca oricând? În ultimul
capitol Martin şi Pangloss ascultă cu o uşoară reţinere sfatul dat de turcul
bătrân: munca este cel mai bun mijloc de a ne apăra de trei rele - de
plictiseală, de păcat, de lipsuri. Povestitorul accentuează importanţa vieţii
active. Nu putem birui chaosul existent în lume, dar prin sârguinţă şi
perseverenţă putem coordona o mică parte după dorinţa noastră. Dacă primul
capitol ne aminteşte puţin ironic de alungarea din paradis, capitolul final e
imaginea satirică a reîntoarcerii în el. Terra nu este o Gădină a Edenului, dar
nu este nici Iadul. Dacă nu vrem să explicăm viaţa, ci s-o trăim, dacă în loc
să facem speculaţii alegem să muncim, poate vom atinge şi fericirea. Voltaire
încheie romanul "Candide sau optimismul" cu această învăţătură simplă
dar de maximă importanţă.
Mai multe recenzii despre Candide sau Optimismul