Berend Ivan este proprietarul unei mine de cărbune din
Bondavár, pe
care o conduce personal. Pentru el bunăstarea muncitorilor
care
lucrează în mină este o problemă prioritară. În timpul liber Berend Ivan se
dedică cercetărilor sale pentru că ar dori
să obţină o soluţie
care ar
fi util la stingerea incendiilor care apar în mine. El se îndrăgosteşte de
Evila, o fată frumoasă care lucrează în mină, dar se mulţumeşte să o admire de
la distanţă, deşi fata are aceleaşi sentimente. El este reţinut din cauza lui
Szaffrán Péter, logodnicului fetei, un om cu caracter răzbunător. La Bondavár
soseşte de la Viena un bancher, Kaulmann Félix, care ar dori să extindă
minele pe toată întinderea văii. El doreşte să înfiinţeze o întreprindere
mare care să rivalizeze cu minele din Prusia. Dar aceasta ar duce la distrugerea lui Berend. Deocamdată acesta nu-şi face griji: valea este în proprietatea prinţului Bondaváry, care nu doreşte să o vândă şi nici sora acestuia, domnişoara Theudelinda nu doreşte să se mute. În plus, în regiune nu există cale ferată care ar fi imperios necesară afacerii, nu sunt destui mineri şi nici specialişti. Ca urmare Berend este liniştit, dar Kaulmann nu se lasă. El recurge la înşelăciuni, minciuni, nu se sperie de nimic. Apelează chiar la influenţa presei. El corupe pe oricine. În felul acesta îi vor fi de ajutor frumoasa Evila şi logodnicul acesteia, Szaffrán Péter. Se pare că manevrele vor avea succes şi Kaulmann va obţine proprietatea asupra văii. Între timp el reuşeşte să o ademenească pe Evila la Viena. Fata devine o dansatoare apreciată, dar nefericită. Din dorinţa de a se răzbuna pentru răpirea logodnicei sale, Szaffrán îşi dă foc în mina lui Kaulmann. Mina este distrusă iar Kaulmann este încolţit din cauza afacerilor sale dubioase. Acţiunile minei care nu mai au valoare sunt cumpărate de Berend Ivan, devenit un om de ştiinţă recunoscut.