Roy Lewis ne
face să trăim o versiune a evoluţiei umane prin intermediul poveştii pline
de umor a unei familii preistorice din pleistocen.
Ernest, naratorul, face parte dintr-o mică hoardă
care trăieşte în Africa şi a cărei primă evoluţie va fi aceea de a trece de
la stadiul de vegetarieni la cel de omnivori, obligându-i, astfel, să coboare din copaci şi să meargă în savană, acolo unde poate fi găsit vânatul.
Însă lupta pentru supravieţuire este dură, o luptă fără milă între specii. Din fericire, Edouard, şeful hoardei şi tatăl lui Ernest,
se întâmplă să fie un inventator genial şi un vizionar, a cărei unică ambiţie nu este, nici mai mult nici mai puţin, decât aceea de a favoriza evoluţia speciei umane.
Focul, într-o primă fază doar îmblânzit, va aduce securitatea, siguranţa de a locui în cele mai spaţioase şi mai confortabile caverne şi, bineînţeles, căldura. De aici va decurge un nou
mod de viaţă pentru hoardă, care nu va înceta să progreseze, în ciuda câtorva eşecuri.
Într-o primă etapă, unchiul Vania este singurul care se dovedeşte refractar faţă de aceste progrese, pe care le consideră prea rapide şi care, după părerea lui, ameninţă să distrugă într-o zi rasa umană; stăpânirea focului e comparată, într-o manieră deturnată, cu fuziunea atomului care va sta la baza creării bombei atomice.
Apoi, Ernest este acela care va fi tot mai îngrijorat, şi el, de invenţiile tatălui său şi mai ales de dorinţa acestuia de a-şi transmite cunoştinţele primului venit, cu riscul ca hoarda să-şi piardă supremaţia asupra celorlalţi pitecantropi. Aliind şi restul tribului la punctul său de vedere, iau cu toţii decizia de a-l trimite pe lumea cealaltă pe acest tată care, oricum, ajunsese prea bătrân. Va fi ucis chiar cu ultima sa invenţie, un arc, şi va fi mâncat în timpul unui banchet, în cel mai civilizat mod cu putinţă, aşa cum i-ar fi plăcut lui.
Romanul este şi mai amuzant prin anacronismul limbajului personajelor, care se exprimă foarte cult şi ale căror consideraţii se înscriu în curentele culturale şi politice ale lumii noastre moderne.
Mai multe recenzii despre De ce l-am mâncat pe tata