Veronica nu
se deosebeşte cu nimic
de tinerii de vârsta ei. Provine dintr-o familie obişnuită, are o muncă ca toţi alţii, are iubiţi obişnuiţi. Devine eroina principală a romanului datorită faptului
că frustrarea o sensibilizează mai mult. Dar ce anume îi lipseşte? Poate că nici ea nu
este conştientă de asta când se hotărâşte să ia câteva cutii de somnifere, încet, bob cu bob, pentru a-şi lăsa timp în caz
dacă s-ar răzgândi. Dar nu se răzgândeşte. Nu se răzgândeşte nici atunci când îşi revine într-un ospiciu
şi medicul îi comunică faptul că medicamentele i-au slăbit inima şi mai are doar o săptămână de trăit.Acest moment constituie cheia romanului, căci una e să alegi moartea, dar totul se schimbă dacă trebuie să o aştepţi. În faţa noastră se destramă graniţa subţire dintre normal şi anormal şi odată cu continuarea poveştii cititorul este obligat să-şi pună întrebarea dacă el însuşi este normal. Şi dacă este, în comparaţie cu ce? Dar o întrebare şi mai importantă este dacă el este mai fericit ştiind că nu este nebun. Povestea Veronicăi are influenţă şi asupra altor pacienţi din ospiciu. Ei nu prea ştiu cum să se poarte cu o persoană care va muri într-o săptămână. Totuşi unii încep să prindă gustul vieţii şi îşi dau seama că prin boala lor au ales o cale prea uşoară şi ar fi fost mai avantajos să-şi asume soarta. Cunoscând viaţa unora dintre ei ni se creionează cauza simpă a alienării: aşteptările ireale impuse de om, de familie, de societate. Dar atunci cine este nebun? Cine clădeşte aceste idealuri care nu pot fi atinse? La întrebarea ce este nebunia nu primim un răspuns clar, dar important este faptul că asta nici nu contează, căci viaţa nu devine adevărată doar dacă cel care îl trăieşte este normal. Ce s-ar întâmpla într-o ţară imaginară în care toţi ar bea din izvorul nebuniei, doar împăratul nu? Cât despre autor: dacă am citi cu toţii cărţile scrise de Coelho, în lume nu ar exista atâtea orori...
Mai multe recenzii despre Veronica se hotărăşte să moară