Existential Psychology
Summary rating: 4 stars
2 Recenzie
Vizite:
179
cuvinte:
300
Publicat în: iunie 21, 2007
O carte care conţine surse şi modele de analiză în cercetarea psihologiei existenţiale, lucrarea publicată în urmă cu peste 40 de ani sub conducerea lui Rollo May, sintetizează gîndirea psihologică a vremii. Completate de o listă bibliografică importantă şi perpetuu valabilă, părerile selecţionate în acest volum sunt un bun caştigat în studi existenţialismului.
Filozofi şi scriitori adepţi ai acestui curent sunt citaţi în această lucrare redusă ca întindere dar concentrată sub aspectul informaţiei.
Autorii răspunsurilor la întrebări esenţiale pentru explicarea conceptelor curentului sunt ei înşişi interesaţi în aprofundarea cunoştinţelor fenomenologiei şi existenţialismului, cu aplicabilitate în sfera terapiei psihologice.
Chiar dacă forma conceptelor a suferit şi suferă schimbări de-a lungul timpului, fondul lor rămâne dominant astfel că nume precum Heidegger şi Sartre, Binswanger şi Straus, laolaltă cu lucrările lor, continuă să reprezinte surse deschise şi funcţionale.
În această a doua ediţie unele capitole au fost rescrise, completările introduse arătând aprofundarea şi convingerile rezultate din cercetarea opiniilor anterioare.
Articolele culese pentru realizarea acestui volum au fost prezentate la Simpozionul cu tema "Psihologia existenţială" care s-a desfăşurat la Convenţia Anuală a Asociaţiei Psihologice Americane, din anul 1959, la Cincinnati.
Volumul se vrea nu doar un material de referinţă pentru studenţi, ci şi un suport pentru specialiştii în psihoterapie.
Semnatarii articolele acestei culegeri: Rollo May, Abraham H. Maslow, Herman Feifel, Carl R. Rogers, Gordon W.Allport.Joseph Lyons oferă în finalul cărţii o bibliografie pe cât de generoasă ca întindere, pe atât de utilă celor interesaţi.218 titluri au fost împărţite în trei secţiuni: prima conţine lucrările fundamentale din domeniu, cea de a doua citează alte lucrări de specialitate, iar cea de a treia este o introducere în sfera clinică şi terapeutică.