Istoria religiilor

CREDINŢELE RELIGIOASE. ZEII. MISTERIILE

Credinţele religioase ale Epocii arhaice au continuat să pătrundă, mai mult şi mai adânc, în viaţa grecilor. „Epoca obscură” organizase după modelul societăţii umane panteonul de divinităţi homerice, în care admisese şi intrarea altor zei, străini, echilibrase raportul între numărul divinităţilor masculine şi celor feminine, şi pusese bazele cultului oraşului-stat, ale polis-ului. încât, se poate spune că spre sfârşitul Epocii arhaice religia grecilor va ajunge să capete contururi definitive.
Este o religie - în linii generale - optimistă. O religie prin care omul caută să obţină protecţia zeilor în timpul vieţii, mai mult decât după moarte. O religie care, acceptând în panteonul ei şi divinităţi străine, nu manifestă exclusivismul şi intoleranţa pe care o vor manifesta iudaismul, creştinismul sau islamismul. Religia greacă este superioară celorlalte religii şi prin extraordinara bogăţie de mituri pe care le-a creat în jurul zeilor săi, şi prin implicaţiile filosofice sau prin forma poetică a acestor mituri; cât şi prin faptul că mitologia greacă a fecundat atât creaţia literară cât şi domeniile artei, şi chiar o mare parte din gândirea filosofică greacă.
În secolul al VIIlea î.e.n. în lumea greacă se delimitează clar două niveluri de gândire religioasă, două religii în mod substanţial diverse (şi, sub anumite aspecte, chiar incompatibile una cu alta) -religia oraşului-stat oficială, şi religia populară.Prima, îşi avea constituit panteonul încă din epoca alcătuirii poemelor homerice, în care zeii apăreau ca nişte nobili divinizaţi, -şi ca atare, era firesc ca să intereseze în special clasa conducătoare aristocratică. Principalii zei erau în număr de 12 organizaţi într-o familie; tatăl - Zeus, cu soţia sa Hera (care, după Hesiod, îi era soră), cu fratele său Poseidon şi cu surorile lui Hestia şi Demeter; urmau cei şapte fii ai săi - printre numeroşi alţi fii şi fiice - născuţi (cu excepţia ultimilor doi) adulterin în afara căminului conjugal: trei fete (Athena, Artemis şi Afrodita) şi patru fii - Apollo, Hermes, Ares şi Hefaistos (cf. P. Grimal). Atributele fiecăruia erau variate, contradictorii unele, altele comune mai multora; confuzie explicabilă prin contaminările sau fuzionările cu divinităţi din alte zone geografice, uneori îndepărtate (Creta, Egipt, Asia Mică).