Pierdute clipe
Nu-ţi cer nimic, nici întrebări nu-ţi pun
ca steaua călătoare
mă pierd
în întuneric
cuvinte inutile nu are rost să-ţi spun
îţi las doar amintirea unui sărut eteric
Dar poate-o
să revin cândva, ca un blestem
În amintiri ascunse o tainică-ntâmplare
Paharul
cu iluzii ne-a fost sortit să-l bem
Visând la nemurire-n viaţa viitoare.
Voi fi în preajma ta un gând rătăcitor
dorinţă ne-mplinită ca umbra din oglinzi
o pulbere astrală, pe care visător
ai vrea cu disperare în palme să o prinzi.
Rebel
Păgân mă furişez în noapte ca-ntr-un templu
acoperiş fiindu-mi doar gândurile mele
cu ochii mereu flămânzi vreau lumea să contemplu
nevrednic, păcătos…
şi ucigaş de stele
De-atâta întuneric şi trupu-mi se- nfioară
pe tâmplele-mi încinse simt degetele sorţii
de parcă dintr-o dată m-am prefăcut în scară
în sus se urcă viaţa, în jos coboară morţii.
Strident ţârâie greieri pe nervii mei întinşi
hidoase arătări m-alungă şi m-adună
cu tălpile desculţe calc pe cărbuni aprinşi
din zdrenţe astrale să mă întrup lumină.
Privirea-ntoarsă-n mine vrea să răzbată sus
de mituri şi de dogme mă simt descătuşat
de-o fi s-ajung din urmă pe cei care s-au dus
cu fiinţa-mi pământeană, prin spaţii să răzbat
EMINESCU
.
cuvinte focuri…
cuvinte răni
dureri cioplite în lacrima
singurătăţii zborului
fără aripi…
punte între a fi
şi a rămâne veşnic
aici pe pământ
şi în cer…
verb conjugat
în mii de ani lumină
sufletul tău
poem neînţeles
Eminescu…
Mai multe recenzii despre poeme