Sunt oameni pe care zorii îi prind visând cu ochii larg deschişi.
Sunt oameni ce zugrăvesc cu pensula minţii imagini
inedite sau doar banale dar cărora apoi le dau viaţă . Scriitori , pictori , cameramani sau doar simpli fotografi , poartă un singur nume : artişti !
Dar dintre toţi ...
A fi scriitor este , fără doar şi poate , ochiul care soarbe profunzimea ideii adaptând-o
în timp şi spaţiu . Reflexia gândirii separă fărâma de ostilitate şi puzderie de imagini se derulează în mintea artistului . Uneori, scandalizat de duplicitatea firii umane sau de zgomotul unui râs ironic , îşi încrucişează mâinile
cu un vag sentiment al pierderii , al goliciunii .
Apreciezi valoarea deosebită a omului ce imortalizează imaginea ideii în câteva cuvinte înşirate cu dibăcie în câteva rânduri suprapuse .
" Ţi-aş povesti de-aş mai avea cuvinte . . . ! " pare să spună ultimul vers dintr-un poem înainte ca tu să-ţi dai seama că mintea şi imaginaţia va deschide ochiului tău imaginea vie a unor cuvinte .
Scriitorul , descătuşat parcă de orice constrângeri , se dedică libertăţii şi magiei cuvântului . Mărturiseşte în poezie sentimentul durerii sau al frustrării intemniţat cu bună ştiinţă de zbuciumul unui suflet însetat .
Poezia poate fi comparată cu un bărbat tânăr , şarmant şi . .. liber , sau cu o femeie frumoasă uşor frustrată de tendinţele modei . De ce , de unde şi până unde . . .
Dar poezia nu este decât o gradină botanică cu o splendoare stranie . Şoaptele ei îţi gâdilă sufletul sibilinic ca cântecul de sirena . Îţi dă senzaţia că pluteşti pe valurile adevărului - fals ce produce o stare de nostalgie extraordinar de plăcută . Străfundurile sufletului se încarcă de energie şi parcă inima îţi bate în cadenţele ceasului cu cuc .
Pendularea între cer şi pământ a spiritului poetic , atitudinea de răzvrătire şi orgoliu sau de adâncire în sine , este căutarea de înnoire a ceea ce ne înconjoară.
Poezia nu are limite de raţiune . Ea pendulează între cer şi pământ , între viaţă şi moarte .
* ~ * ~ *
GLASURI
poezie
autor Al. Philippide ( 1900-1979 )
De unde vin ? De unde se coboară
În mine nălucirea lor adâncă ?
Vor fi ramas din vremi de-odinioară ?
Se smulg din vremi neîmplinite încă ?
Câte tăceri s-or fi topit în ele ,
Că sunt atât de limpezi şi de pline !
Făcute-s printre nalte bolţi senine ,
S-alunece pe lungi priviri de stele .
Din stele chiar vor fi venind ! Sau , poate,
Vrun bastinaş din alte lumi străbate ,
Cercetător, atât amar de drum
Şi la fereastra minţii mele bate
Cu-o mână străvezie ca de fum . . .
O, glasuri care m-aţi ales popas ,
Când n-oi mai fi şi eu decât un glas ,
Mă veţi lua pe calea de apoi
Prin vămile vazduhului cu voi ,
Sau mă veţi părăsi în drum, stingher ,
Uitat, pierdut în vrun străin ungher
Al cosmosului fără jos şi sus ,
La fel cu-atâtea glasuri ce s-au dus ?
* ~ * ~ *