Aparatorii intimitatii moderne - in primul rand consilierii matrimoniali si autorii de autoajutorare - au cautat fara incetare
sa desfiinteze problema spinoasa a puterii in relatii stabile. Se spune ca parteneriatl ideal e unul care presupune egalitate absoluta in toate zonele relatiei, ca si cum, cu cantarul in mana, am putea masura puterea cantitativ. Multi dintre noi, cufundati in aceasta ideologie a corectitudinii si mutualitatii, nu-si doresc nimic mai putin.Dar realitatea este ca negocierea puterii face parte din toate relatiile umane.Recunoastem cel mai usor acest lucru atunci cand este exprimat direct, prin autoritate, putere de constrangere,intimidare,agresivitate si pedeapsa.Cel puternic imparte pedepse si rasplati in functie de gradul de conformitate al celuilalt cu dorintele lui. Dar exista si puterea celui slab.Respectul,pasivitatea,opunerea rezistentei, bagatul pe sub piele si supra-aprecierea morala a victimei sunt si ele manifestari ale puterii. Puterea si dezechilibrul puterii sunt inevitabile. Copilaria este antrenamentul nostru de baza pt tactici de putere. Noi avem dorinta noastra;parintii o au pe a lor.Noi cerem;ei obiecteaza.Negociem ceea ce vrem; ei ne spun ce putem avea. Invatam sa rezistam si invatam sa cedam.Invatam, in cel mai bun caz, sa cantarim, sa intermediem, sa intelegem. Toate aceste permutari ale puterii se impiedica de intimitatile noastre ca adulti, iar sexul chiar conteaza.Baietii si fetele trec printr-o initiere radical diferita in exercitarea puterii.Barbatii devin adeptii exprimarii directe a puterii, femeile adepte ale exprimarii indirecte; iar aceste diferente sunt perceptibile in scenariile noastre sexuale. Nimeni nu ne poate aduce la punctul de fierbere la fel de rapid ca partenerul nostru.Dragostea e intotdeauna insotita de ura. In timp ce ne temem de profunzimea dependentei noastre, multi dintre noi suntem chiar mai speriati de profunzimea furiei noastre.Recurgem la rasturnari complicate ale relatiei, pt a tine toata aceasta combustie in sah. Cu toate acestea, cuplurile care implementeaza cu cel mai mare succes acest model de placiditate sunt f rar alcatuite din iubiti pasionali. Cand confundam afirmarea cu agresivitatea il neutralizam pe celalalt, ne adaptam poftele si cand ne respingem ostilitatea prin argumente rationale, ne ansamblam un calm care este linistitor,dar nu f captivant.Trebuie mai degraba sa ne integram agresivitatea decat sa o eradicam. Degradarea romantismului, scaderea dorintei sunt datorate nu contaminarii iubirii cu agresivitate, ci inabilitatii de a mentine tensiunea necesara dintre ele!DANUTZALOVE.