Insula
Summary rating: 3 stars
3 Recenzie
Vizite:
137
cuvinte:
300
Publicat în: decembrie 17, 2007
Acest conspect a fost tradus din
A sziget
Cei care nu cunosc operele lui Dylan Thomas, la citirea primelor rânduri a acestui volum îşi vor da seama că au întâlnit un poet: sensibilitatea cu care este descrisă marea şi începutul zilei la tropice ne indică acest lucru.Falesá este o insulă din sudul Oceanului Pacific. Din Anglia soseşte un negustor nou, un om onorabil, cinstit, plin de bunăvoinţă. În curând îşi dă seama că negustorul Case, care trăieşte de mai mulţi ani pe insulă, îi este duşman. Case este un om viclean, răutăcios care profită de pe urma temerilor superstiţioase ale băştinaşilor şi nu se înlătură de la nimic. Lucrarea este de fapt o nuvelă de mai mari dimensiuni, o poveste dintr-un ţinut paradisiac, în care se confruntă binele şi răul. Acţiunea cuprinde o frumoasă poveste de dragoste şi desigur, multă intrigă. Dar să nu ne impacientăm, la sfârşit - ca în poveşti - toate problemele se rezolvă iar binele triumfă. Iar cititorul care urmăreşte rândurile operei are parte de o lectură plăcută, înviorătoare.