Triunghiul Bermudelor (3)

Poveşti despre aceste fenomene stranii au circulat sute de ani. De atunci au dispărut vase şi avioane, dar s-a acordat atenţie dispariţiilor abia în anii 1970, când Charles Berlitz a scris o carte care a zguduit lumea, „The Bermuda Triangle”. Datorită dispariţiilor misterioase, cartea a devenit un bestseller. Dar era doar un început. O dată cu publicitatea, au apărut teorii extravagante. Cercetătorii care studiaseră puterile Triunghiului au ajuns la concluzia că nu era singurul. Natuaralistul Ivan Sanderson a propus ideea unor „vârtejuri cumplite”. El le-a descris ca zone ale oceanului caracterizate de curenţi violenţi, modificări radicale de temperatură şi anomalii electromagnetice. Două dintre acestea erau Triunghiul Bremudelor, iar, de cealaltă parte a globului, un loc numit Marea Diavolului. Aflată lângă coasta Japoniei, şi Marea Diavolului a fost martora unor dispariţii misterioase. Fenomenul a atras atenţia în anii 1950, când nouă vase au dispărut într-un interval de câţiva ani. Sanderson a sugerat că vârtejurile, mai ales din Marea Diavolului şi Triunghiul Bermudelor, erau caracterizate de perturbări electromagnetice ciudate. Poate vasele declanşau aceste anomalii dacă întâlneau o anumită frecvenţă din zonă sau poate ceva din interiorul Pământului determina aceste bizarerii, ceva ce nu se poate explica încă. S-ar putea găsi un indiciu privind atmosfera Triunghiului în povestea pilotului amator Bruce Gernon. Pe 4 decembrie 1970, Gernon zbura lângă Bimini, când a văzut afară un nor ciudat: „Avea margini mătăsoase. Am început să urc. Norul se afla chiar în calea mea.” A intrat în nor şi, în câteva minute, instrumentele au luat-o razna: „Radio Miami ! Nu-mi cunosc poziţia ! Sunt într-un fel de ceaţă. Mă puteţi ajuta ?” Controlorii de zbor nu-l puteau vedea pe radar. Ştia că trebuie să iasă singur din nor. Curând şi-a dat seama că ceaţa îl cuprindea. Ulterior, Gernon a creat o ilustrare ca să arate ce a văzut. Singura scăpare a sa a fost o deschizătură în formă de U din norul din faţa sa: „Am luat-o înainte şi am văzut că tunelul devenea mai mic.” În jurul lui pâlpâiau lumini albe, dar nu era furtună cu fulgere: „Luminile deveneau tot mai intense şi mai rapide. Nu mai văzusem astfel de fulgere.” Când Bruce a trecut prin tunel, acesta s-a închis în jurul avionului: „Brusc, în jurul avionului s-au format linii ciudate. Erau nişte fisuri prin care vedeam cerul senin de partea cealaltă.” În cele din urmă, a scăpat din tunel. Apoi, a privit în urmă: „Am văzut tunelul prăbuşindu-se şi formând o fantă, rotindu-se în sensul acelor de ceasornic.” Dar Gernon încă nu ieşise din nori. Era în pericol de a fi învăluit de o ciudată ceaţă electronică: „În acest moment, ceaţa s-a prins de avionul meu.” Instrumentele de navigaţie erau dereglate: „Radar Miami ! Solicit identificare radar.” În sfârşit, controlorii de zbor l-au zărit şi i-au spus că e lângă Miami. „Nu ! Trebuie să fiu la cel puţin 130 km est de Miami.” Apoi a văzut uscatul şi a înţeles că aveau dreptate controlorii de zbor. Era înapoi în Florida. Bruce credea că zborul i-a luat doar 50 de minute în loc de 80. Pierduse 30 de minute undeva în Triunghiul Bermudelor…