Triunghiul Bermudelor (7)
Summary rating: 5 stars
28 Recenzie
Vizite:
39
cuvinte:
600
Publicat în: martie 16, 2008
Cu siguranţă însă, nu un val uriaş a pecetluit soarta Zborului 19, când au pierit 14 oameni. Toţi erau piloţi experimentaţi, care ar fi trebuit să ducă la bun sfârşit un simplu exerciţiu. De fapt, şeful echipei nu era familiarizat cu ruta de zbor. La decolare, vremea în preajma Floridei era favorabilă, iar marea, liniştită spre agitată. După o oră, şeful echipei a semnalat că s-a rătăcit. Deşi echipa se afla în Triunghi undeva la est de Fort Lauderdale, el a crezut că sunt mult mai la sud, în Florida Keys. E tipic ca, atunci când cineva se rătăceşte sau e nesigur, iar busola nu arată ceea ce vede el, să afirme că busola e dereglată. Dar oare şi ceilalţi patru piloţi, erau şi ei debusolaţi ? „Cum puteau să se piardă în Bahamas şi să nu vadă puncte de reper, dacă nu cumva zburau în cercuri, având busolele dereglate ?”(G. Quasar). Jurnalele arată că cel puţin unul dintre studenţi cunoştea direcţia. Echipa era frustrată, dar şi-a urmat şeful. Apoi, potrivit cercetărilor lui Kusche, vremea s-a înrăutăţit. Aviatorii au rezistat bine o vreme. Apoi probabil au rămas fără combustibil. Poate au încercat să aterizeze forţat înainte să rămână fără benzină. Tragic e că au rămas şi fără noroc. David White: „Cred că avioanele au aterizat şi s-au dezmembrat imediat.” Soarta tragică a Zborului 19 a fost probabil cauzată de o eroare umană combinată cu vremea nefavorabilă. Dar mai este un mister. Curând după dispariţia escadrilei, a început căutarea. David White: „Când turnul de control şi-a dat seama că avioanele au dispărut, a anunţat toate aeroporturile şi turnurile de control de pe Coasta de Est, alertându-i că avioanele au dispărut.” Un avion de căutare Martin Mariner avea la bord 13 oameni. A dispărut şi el. Cum puteau şase avioane să dispară în 24 de ore ? În cazul avionului Martin Mariner, poate răspunsul e simplu. Acest model era poreclit adesea „rezervor zburător”, pentru că mirosea a benzină. Exploziile spontane erau obişnuite. Petrolul şi rămăşiţele revelatoare au dovedit că avionul a explodat. Aşadar, tragedia Zborului 19 ar putea fi explicată. Dar cazul lui Cristofor Columb ? Şi busola lui s-a dereglat când a ajuns în triunghiul Bermudelor. Şi aici, răspunsul e simplu. Nicio busolă nu indică nordul adevărat. Toate indică nordul magnetic, un punct care se mişcă constant. Cum nordul magnetic e la mulţi kilometri de nordul real, indicaţiile busolei se schimbă când călătoreşti. Navigatorii moderni ştiu ce să facă, dar, pe vremea lui Columb, nimeni nu ştia. Ştiinţa a elucidat şi acest mister privind Triunghiul Bermudelor.