Cândva…
Înainte de începuturi…
Poate
cu o fracţiune de secundă înainte de începuturi
sau cu un trilion de ani înainte de primul ticăit al ceasului universal…
Nu are importanţă, din moment ce (pe vremea aceea) nu exista timpul. Nu ar fi corect
să spunem că s-a întâmplat cu certitudine
În trecut. Nu exista sensul săgeţii timpului, pe care îl folosim pentru a arăta curgerea timpului psihologic. De dragul povestirii, îl vom numi trecut. Nu exista efectiv un univers observabil. Volumul său era zero, ceea ce înseamnă că nu exista spaţiu sau câmpuri. Masa sa era infinită. Nu avea nicio formă, deoarece nu avea volum.
Şi atunci s-a produs big-bangul.
CUM ŞI DE CE? Nici chiar Dumnezeu nu ştie, dar aceasta, desigur, datorită deciziei sale de a se ţine deoparte. Tot ceea ce s-a întâmplat înaintea acestui eveniment spectaculos şi magnific al acestui univers nu poate face parte din istorisirea noastră, iar acesta a reprezentat cu siguranţă un moment de cotitură, chiar dacă nu suntem de a acord să-l acceptăm drept început. Prin urmare, motivul şi procesul big-bang-ului sunt în afara universului nostru efectiv şi observabil. Nu exista lumină şi nici chiar întuneric.
NU EXISTA ABSOLUT NIMIC, CU EXCEPŢIA ACELEI MASE INOBSERVABILE CU VOLUMUL EGAL CU ZERO SAU APROAPE ZERO, DACĂ POATE EXISTA CEVA ÎNTRE OBSERVABIL ŞI INOBSERVABIL.
Masa infinită a fost eliberată sau,
mai exact, s-a transformat în energie infinită. Naşterea universului a marcat momentul 00.00.00 al timpului universal. Aceasta a însemnat naşterea timpului şi a spaţiului. Nu ca gemeni, ci ca o singură entitate cu mai multe atribute. Ca Ram, viaţa şi timpul său…
Expansiunea a început odată cu scurgerea timpului − sau putem spune că timpul sau scurgerea timpului nu reprezintă nimic altceva decât viteza de expansiune a universului, care, la rândul său, reprezintă spaţiul.
Au fost necesare câteva mii de ani de cercetare neîntreruptă, pentru ca mintea omului să ajungă la concluzia că timpul şi spaţiul sunt inseparabile. De fapt, acestea sunt două ATRIBUTE ALE UNEIA ŞI ACELEIAŞI entităţi, cunoscută acum în lumea ştiinţifică drept spaţiu-timp. Software-ul creierului uman − mai ales în ceea ce priveşte cercetarea − este, în esenţă, analitic. Prin urmare, nu poate înţelege ceva care este absolut şi nu se schimbă niciodată. Dar are capacitatea uimitoare de a înţelege ceea ce nu înţelege. De aici, punctul de vedere enunţat mai sus.SPAŢIU-TIMPUL nu este ceva care să existe independent. Nu este o entitate în sine, ci un atribut al masei şi energiei, din care este compus, de fapt, universul. Interconvertibilitatea dintre masă şi energie dovedeşte că, în esenţă, acestea sunt unul şi acelaşi lucru. Aceasta confirmă faptul că universul manifestat sau efectiv care include umanitatea, componenta sa cea mai complexă, reprezintă o configuraţie variabilă de unde şi energie. Particula, ca cea mai mică unitate de masă, se manifestă de asemenea ca o undă, ca şi întregul univers. Prin urmare, energia poate fi considerată drept constituentul suprem al universului. Sau putem încerca să-l numim matriţă, masa, energia, spaţiul şi timpul fiind cele patru atribute ale sale sau dimensiuni. Această concluzie simplă la care am ajuns poate necesita volume întregi de pagini scrise şi ani întregi de cercetare pentru a fi demonstrată. Este evident că aceasta contrazice mai multe legi ale fizicii deja stabilite. O mare parte a vieţii, autorul a fost fascinat de această concluzie. La ora actuală, fizica teoretică pare să ţină deja în mână cheia de deschidere a marelui final, mult disputata teorie unificată. Dar lacătul s-ar putea să nu se deschidă niciodată!
Mai multe sumare despre A fost odată...