BOGDAN PETRICEICU HASDEU
1838-1907
Ascendenta lui Bogdan Petriceicu Hasdeu,pana in Evul Mediu romanesc,
la Petriceicu-Voda, pare sa fie tot atat de fabuloasa ca a lui Mihai Eminescu, explicand poate, chiar prin acest fapt, personalitatea tumultoasa, complexa, covarsitoare a marelui scriitor si savant, de formula renascentista,infiltrata prin timp pana la noi si manifestata plenar printr-o opera literara si stiintifica de o reala profunzime si varietate. Cu Hasdeu se incheie, probabil, seria de personalitati enciclopedice romanesti, in care se inscriu, de-a lungul timpului, Nicolaus Olahus, in sec. al XVIII-lea, Ion Heliade-Radulescu, in sec. al XIX-lea. Trasatura cea mai frapanta a operei sale este monumentalitatea, prin dimensiunile ei rar intalnite, porin diversitatea domeniilor de cunoastere, conexe totusi in punctele fundamentale, prin cantitatea informatiei, dar si prin capacitatea de abstractizare si prin rafinarea continua a ideilor filozofice. Spirit incomod, in polemica permanenta cu lumea literara si stiintifica, Hasdeu opune moralei invechite a vremii, inca din faza debutului, "imoralitatea" nuvelei "Duduca Mamuca"(1863), fapt care ii aduce un rasunator proces, la fel cum altadata Shakespeare il impunea ca personaj
Pe Ealstaff, in "Nevestele vesele din Windsor", sau Moliere pe Harpagon din piesa "Avarul".
Scrierile literare ale lui Hasdeu se inspira, cele mai multe, din trecutul istoric, caruia autorul ii dedica dramele "Raposatul postelnic"(1862), "Razvan si Vidra"(1867), "Domnita Ruxandra"(1868) si romanul "Ursita"(1876). In 1879 publica "Trei crai de la rasarit", comedie de moravuri, care-i satirizeaza pe "stricatorii de limba", tendintele frantuzite si latinizate ale lingvistilor vremii.