GEORGE BACOVIA
1881-1957
Este unul dintre cei cativa mari poeti romani din prima jumatate a sec. douazeci,remarcabil
prin capacitatea de a sintetiza, intr-o opera poetica destul de restransa,aproape toate temele si modalitatile de expresie ale unui curent literar,simbolismul. In poezia lui Bacovia, natura prelungeste de regula agonia orasului, fiind in cele mai multe poezii, nu un spatiu al salvarii fiintei, ci al disparitiei in neant:"Pe drumuri delirand,/Pe vreme de toamna,/Ma urmareste-un gand/Ce ma indeamna:/-Dispari mai curand!" Anotimpurile creeaza stari nevrotice,generate de trecerea accelerata a timpului catre extinctia individuala:"Si toamna, si iarna/Coboara amandoua;/Si ploua, si ninge-/Si ninge, si ploua."
Erotica bacoviana ofera sentimentul cel mai contradictoriu din poemele sale, printr-o proiectie in spatiul ideal a acestui univers halucinant.Locuinta iubitei este, ca la romantici, spatiul de salvare, un obstacol in fata vitregiilor de afara, chiar iarna parand de aici mai blanda,poetica. Poezia lui Bacovia, utilizeaza toata recuzita instrumentelor simbolismului,sugestiile,simbolurile, muzicalitatea versurilor,cromatica,experientele prozodice.Volumele sale de poezii marcheaza, fiecare,in ordine cronologica, o anumita preferinta coloristica sau o tema aparte.Dupa incercarea de transcendere nereusita a limitelor lumii, Bacovia intra pe panta deznadejdii, universul se inchide din ce in ce mai mult. Avalansa mortii survine ca un atac continuu, invadand mintea si trupul;femeia in doliu din poezia "Scantei galbene" este emblematica pt aceasta stare de lucruri:"O femeie in doliu pe strada,/O frunza galbena tremura dupa ea", in timp ce "a lumii gramada" trece mai departe, nepasatoare la chinul ei, la extinctia individuala. Timpul se aglomereaza in "Comedii in fond", poetul fiind cuprins de jale,cu sentimentul disparitiei apropiate:"De mult, de mult cunosc doi plopi/Ce-mi stau si azi in cale-/Imi place mult ca sa-i privesc,/Dar ma cuprinde-o jale....." Volumul "Stante burgheze" radiografiaza, inainte de moarte, lumea ce nu poate opri declinul, negandu-se astfel,pe ea insasi.