Arta prin ani (5)

În altă parte a globului, în 1517 trăieşte o societate avansată care nu are nicio legătură cu Europa. Este vorba despre Japonia. Ca şi India şi China, Japonia a îmbrăţişat tradiţia budismului Zen. Shinso Soami şi alţi artişti care caută iluminarea spirituală modelează aici lumea naturală, pentru a-şi exprima veneraţia. Soami e un strălucit pictor în cerneală, urmând tradiţia tatălui şi bunicului. Ca şi în cazul lui Josquin, nu există un portret al său. În secolul XVI, Japonia e o societate dominată de stăpânitori locali, precum shogunul Zoshimasa, primul protector al lui Soami. După moartea acestuia, Soami şi-a îmbinat dragostea de natură şi căutarea iluminării spirituale, proiectând grădini. Printre creaţiile lui se numără grădinile Daisen, de la templul Daitokuji din Kyoto. Acestea vor deveni cele mai cunoscute şi admirate grădini din Japonia, îngrijite de călugări aproape 500 de ani. Grădinile au fost gândite ca un loc de contemplaţie şi meditaţie. În 1517, ele marchează desprinderea de rolul tradiţional al templului. Înainte, templele erau decorative, scopul lor fiind doar să împodobească şi să cinstească pe oamenii importanţi ai vremii, oamenii bogaţi şi spiritele conducătorilor morţi. Atunci budismul Zen a devenit important, iar oamenii au început să trăiască chiar în temple. Aşa au apărut uşile de hârtie şi alte elemente tradiţionale. Cea mai veche şi cunoscută grădină de la templul Daitokuji e Ryugintei. Menită pentru contemplaţie, grădina e bogată în simboluri. Pietrele aflate în mijlocul acestei grădini parcă ar reprezenta muntele Sumeru, cel care, în tradiţia budistă, este centrul lumii. Paravanele aflate la Daitokuji îl diferenţiază pe Soami de alţi creatori de grădini. Ele reprezintă un subiect tradiţional chinezesc, „Opt vederi asupra râurilor Xiao şi Xiang“. Aceste paravane sunt atât de preţuite, încât, atunci când au fost expuse la Paris, după multe secole, japonezii au cerut drept gaj pe Venus din Milo. În 1517, paravanele se aflau în cea mai mare grădină de la templu. Soami nu vrea să creeze doar un loc pentru meditaţie, ci şi să recreeze lumea naturală, în miniatură. Astfel, pietrele şi iarba devin munţi şi păduri, fragmente de cuarţ reprezintă o cascadă, iar pietrişul şi nisipul simbolizează râuri şi izvoare, ca simboluri ale dezvoltării spirituale şi ale vieţii. Din izvoarele tinereţii, apele se transformă în râurile maturităţii. O piatră în mijocul pârâului semnifică o ţestoasă, simbol al norocului, dar şi al inutilităţii de a te opune curgerii vremii. Râul vieţii se sfârşeşte într-o imensă mare de pietriş. Conuri din prundiş reprezintă insule în ocean sau simple forme abstracte. Se poate concluziona că întregul ansamblu reprezintă nirvana sau iluminarea.