Arta prin ani (12)

● La sud de Mantova, tot în Italia, un alt artist se luptă cu condiţia de „slujitor“. Deşi protectorii lui sunt oamenii Bisericii, Caravaggio, fiindcă despre el e vorba, are şi alte probleme, inclusiv legea. Pe 11 septembrie 1603, Michelangelo Merisi, numit şi Caravaggio, e arestat la Roma. Împreună cu alţi pictori, e acuzat că l-a calomniat pe artistul Giovanni Baglione. Documentele de la proces ne oferă o perspectivă unică asupra unei dispute artistice de acum 400 de ani. Ele ne ajută să înţelegem şi relaţia lui Caravaggio cu protectorii lui. Caravaggio a sosit la Roma cu zece ani înainte, la 20 de ani. Talentul lui a fost recunoscut de mai mulţi protectori. În cele din urmă, în 1599, a prmit prima comandă publică. Două panouri pentru capela Contarelli, din biserica San Luigi dei Francesi. Creaţia lui a atras atenţia, Caravaggio devenind cunoscut. Stilul său era numit „extravagant de excentric“, iar el se manifesta şi în viaţa particulară a artistului. Într-un autoportret, el s-a reprezentat ca Bacchus, zeul păgân al vinului şi al inspiraţiei. În 1603, el era celebru pentru temperamentul aprig şi pasiunea pentru haine. Se zvoneşte că ieşea des cu prostituate şi că ţinea un băiat pentru favoruri sexuale. Caracterul şi succesele lui îi atrag mulţi duşmani. Unul dintre cei mai mari e pictorul Baglione. Pe 28 august 1603, acesta se adresează autorităţilor. Baglione a pictat o „Înviere“ pentru Societatea lui Iisus. De la dezvelirea acesteia, de Paşte, susţine Baglione, Caravaggio şi oamenii lui i-au vorbit de rău lucrarea peste tot. Tabloul lui Baglione s-a pierdut, locul ei fiind luat, în capela Contarelli, de o operă târzie a lui Maratta. Părerea lui Caravaggio poate fi judecată în funcţie de o schiţă pregătitoare pentru „Învierea“. În faţa judecătorilor, Caravaggio a declarat: „Am văzut aproape toate lucrările lui Baglione. «Învierea» lui nu-mi place, fiindcă e făcută stângaci. Cred că e cea mai proastă din cariera lui. Niciun pictor n-a lăudat-o. Caravaggio e mulţumit dacă e judecat după operele lui. El pictează scene sincere şi convingătoare pentru Biserică, avînd la bază experienţa lui de viaţă, tablourile din capela Contarelli îi ilustrează naturalismul îndrăzneţ. Stilul lor firesc diferă categoric de manierismul lui Baglione. În „Chemarea sfântului Matei“, vameşul Levi şi trei slujitori numără banii câştigaţi din dări. În acel moment, în încăpere intră Iisus şi sf. Petru. Matei arată spre sine însuşi, spunând, parcă, „Cine, eu ?“. Pe peretele opus, Matei, acum în vârstă, a fost trântit la pîmânt de un ucigaş pe jumătate gol. Ca şi cum ar fi luminate de fereastra din spatele altarului, tablourile dau senzaţia că scenele se petrec chiar în capelă. Veşmintele personajelor îmbină stilul biblic cu cel din epoca pictorului. Fugind de la faţa locului, un Caravaggio îngrozit e reprezentat privind scena concepută chiar de el. În 1602 şi 1603, Caravaggio se întoarce în biserica San Lugi dei Francesi pentru a picta altarul Sfântului Matei. Prima versiune e respinsă de protectorii lui. A doua variantă îl reprezintă pe sfânt îngenuncheat, primind sfaturi de la îngerul aflat deasupra sa. Tablourile din capela Contarelli îi confirmă reputaţia lui Caravaggio şi îi atrag alte comenzi. Atât contemporanii lui, cât şi posteritatea îl recunosc drept cel mai important pictor al epocii. Mult mai mare decât Baglione, care pierde şi procesul cu Caravaggio. După două săptămâni la închisoare, ultimul e eliberat necondiţionat.