Mariaj cu Arta - Mary Cassatt (2)
Summary rating: 5 stars
235 Recenzie
Vizite:
460
cuvinte:
900
Publicat în: august 22, 2007
În prima fază a creaţiei lui Cassatt se remarcă tendinţa de a experimenta, cu scopul de a da naştere unor valori noi. De aceea ulterior se detaşează de creaţiile maeştrilor europeni consacraţi şi se apropie de pictorii contemporani recunoscuţi. Se spune că, reîntoarsă la Paris, în timp ce trecea pe bulevardul Haussmann şi se uita în vitrinele galeriilor de artă, o serie de pasteluri aprinse i-ar fi atras atenţia. „Mi-au schimbat viaţa“, avea să scrie ea mai târziu. „Am văzut arta aşa cum îmi doream s-o văd.“ Era opera lui Edgar Degas, unul dintre fondatorii primului curent modern avangardist: impresionismul, care a intrat în atenţia publică în 1874, când un tablou de Claude Monet, „Impresie – răsărit de soare“, fusese ridiculizat de criticii francezi. Impresioniştii îşi luau subiectele din viaţa modernă: gări, străzi, oameni în timpul unui joc, iar tehnica lor era experimentală, încercând să surprindă urmele evanescente ale luminii. Cassatt a fost atrasă şi de faptul că impresioniştii fuseseră respinşi din Saloane, ajungând să organizeze expoziţii separate.
Dorinţa lui Cassatt de a se afilia curentului impresionist e evidentă în tabloul ei, intitulat frust „Fetiţă în fotoliu albastru“, care impresionează la prima vedere prin tuşe precise, subţiri, mai ales cele care conturează fotoliul. În acest tablou pictoriţa îşi asumă riscul de a picta fetiţa pe un fundal încărcat cu o carpetă în carouri şi o pernă, rezultatul având efectul unei animaţii. Cheia tabloului e starea pe care o transmite şi subiectul abordat, la anumite tuşe autoarea fiind ajutată în parte şi de Degas.
Cassatt, trecută de 30 de ani, fără copii, se simţea într-un fel obligată să devină ea însăşi copil, odată cu sosirea la Paris a părinţilor şi surorii sale. Familia fiindu-i pe parcurs un mijloc de inspiraţie. Un exemplu este tabloul „Citind Le Figaro“, cu portretul mamai sale, Katherine.
În 1879 Cassatt face ultimul pas – şi-a consolidat relaţia ei cu impresioniştii prin acceptarea invitaţiei de a expune în cadrul celei de a patra expoziţii impresioniste. „Femeie cu colier de perle în lojă la teatru“, unde este chiar chipul sorei sale, Lydia, constituie unul din tablourile expuse în care se regăsesc profunde accente policromatice impresioniste.
Opera lui Cassatt a fost întreruptă de grija pe care o purta familiei sale. Mama ei era grav bolnavă, iar în 1822, sora ei Lydia a murit. Devastată de durere Cassatt nu a mai expus numic până la Expoziţia Impresioniştilor din 1866.
Sfârşitul perioadei impresioniste nu a fost un impediment pentru artista plastică. Începea cea mai fructuoasă perioadă din cariera ei, cînd a început să experimenteze gravurile, inspirată fiind de o expoziţie organizată la Beaux Arts, Paris, unde erau prezentate 725 de gravuri japoneze semnate de Utamaro, Hiroshige şi alţii. Gravurile lui Cassatt ilustrează in extremis procesul de emancipare a femeii, operă avută la acea vreme în vizorul criticilor de genul masculin, dar a încurajat creatoarele femei din deceniile următoare.
În 1891 moare tatăl lui Cassatt, dar acest fapt, deşi dureros, îi conferă un nou sens al libertăţii. Îşi cumpără propria casă, imensa Chateau of Beaufresne, din jurul careia a realizat diferite peisagistici, iar moartea mamei sale în 1895, i-a declanşat ultima perioadă importantă de creaţie: a determinat-o să exploreze mai intens ca oricând subiectul mamei şi copilului, reprezintând una din cele mai importante teme din istoria artei, care, de obicei, redă imaginea Fecioarei Maria şi a pruncului Iisus. Cassatt pictează mame tandre, dar moderne, hrănind copii, îmbăindu-i şi citindu-le. Într-un fel, aceste picturi sunt reflexul simbolic al regretelor artistei. Cassatt nu avut niciodată copii, dar a declarat deseori că fost măritată cu arta sa. A intrat în lumea umbrelor la 14 iunie 1926. A fost o artistă împlinită din punct de vedere financiar în timpul vieţii, însă în ultimii ani ai vieţii sale a avut senzaţia că a vândut pe piaţă prea multe opere.
Astăzi, la peste 80 de ani de la moartea ei două lucruri rămân evidente:
1. A fost unul dintre primii mari artişti plastici americani din sec. 19, contribuind la crearea unui avânt cultural al cărui impact e încă evident şi în prezent.
2. A fost o pionieră în pictura americană, deşi detesta eticheta de „femeie artist“, una dintre puţinele femei artiste plastice dinaintea secolul 20 cu o reputaţie deosebită.