Artă şi luciditate (4)

Diego Velazquez simţea că nu mai avea ce să înveţe la Sevilla. Filip III murise, iar succesorul lui, Filip IV, un tânăr de 16 ani, copleşit de responsabilităţi, le acordă autoritate unor andaluzi. Printre aceştia se număra şi contele-duce de Olivares. Era momentul să se mute în capitală. Pacheco şi prietenii lui plănuiau lansarea pictorului la Madrid ca o operaţiune militară de succes. Velazquez avea să triumfe şi să devină pictorul regelui şi regele pictorilor. Regele a rămas surprins când Velazquez l-a pictat ca pe un tânăr de 23-24 de ani. Nimeni nu-l mai percepuse aşa, nici fizic, nici spiritual. Velazquez i-a delimitat clar poziţia, dincolo de latura umană. Cine vede portretul lui Filip IV, îşi dă seama după privirea sa că acesta este un rege. Privitorul poate avea senzaţia că e privit din altă dimensiune, dincolo de bine şi de rău, dintr-o măreţie regală. Velazquez a fost copleşit de colecţia regală, care cuprindea tablourile lui Tintoretto, Tizian, Veronese, cei mai mari pictori din Veneţia secolului XVI. A fost de-a dreptul entuziasmat de cele văzute în Madrid. Era un stil de pictură mai sofisticat, mai luminos, în culori mai deschise, în care pictorul se regăsea. Obsesia pentru detalii şi naturaleţe, din primele lui creaţii, a făcut loc unei viziuni mult mai ample. Era mai important să interpretezi decât să copiezi. Mai presus de obiect, era imaginea lui, percepută prin distanţă. Toate aceste elemente conturează perspectiva diafană. Instalat la palat, Velazquez îmbină pictura cu atribuţiile administrative. În vara anului 1628, venise la Madrid un cunoscut pictor flamand, care avea să poarte conversaţii interminabile cu don Diego. Numele lui era Pedro Pablo Rubens. El a revoluţionat tehnica lui Velazquez şi l-a încurajat să plece în Italia, probabil pentru a-şi perfecţiona tehnica acolo. Velazquez a plecat într-o călătorie de studii, în care a vizitat Veneţia, Roma şi Bologna şi a cunoscut alţi artişti. Acolo avea să-şi schimbe radical stilul. El lasă în urmă creaţiile anterioare şi devine un pictor modern, mai modern decât toţi pictorii contemporani lui. Întors la Madrid, pictează „Tunica lui Jose“, „Erupţia vulcanului“ şi „Predarea Bredei“. Schimbarea registrului pictural e evidentă.