Start Shvoong > Ştiinţe Umaniste > Studii De Film > "Codul lui da Vinci" sub lupă (6)

.

"Codul lui da Vinci" sub lupă (6)

Summary rating: 5 stars 114 Recenzie
Summary by : proars
Vizite: 226
cuvinte: 600
Publicat în: decembrie 07, 2007
Când dovezile sunt reexaminate. Iese la lumină un fapt remarcabil. Toate documentele provin din acelaşi loc, o arhivă de la Biblioteca Naţională din Paris numită Dosarele Secrete. O colecţie de documente, articole şi genealogii, dosarele conţin o listă a Marilor Maeştri ai Prioriei din Sion, arborele genealogic al merovingienilor, care conţine descendenţii lui Hristos şi descrieri ale pergamentelor cifrate ce conduc la Sfântul Graal. Documentele false erau toate adunate într-un singur dosar, creând o minciună de proporţii. Se pare că lumea a căzut în capcana unei farse deliberate. În privinţa autorului ei, există un indiciu descoperit în analogia analizată de prof. Paul Fouracre. „Remarcăm apariţia numelui Plantard începând cu a 12-a generaţie. Numele apare tot mai des în ultima parte a documentului. Ultima pagină e un arbore genealogic pe care l-ar putea concepe oricine, cu multe persoane obscure, presupuse a fi imposibil de localizat, care n-ar trezi interesul cuiva din afara familiei. Mi se pare logic să ne gândim că autorul e cineva din această familie.“ Pe ultima pagină a genealogiei apare un nume, Pierre Plantard, un bărbat care afirmă că a fost Mare Maestru al Prioriei din Sion. De ce a creat o farsă atât de elaborată ? Cineva crede că ştie. Jean-Luc Chaumeil, un ziarist francez, care şi-a dedicat ultimii 25 de ani creării unui dosar voluminos despre viaţa şi activitatea lui Plantard, Mare Maestru al Prioriei din Sion. Născut în 1920, Plantard a fost un visător care şi-a petrecut viaţa urmărind o fantezie: că descindea din primii regi adevăraţi ai Franţei, merovingienii. Când a aflat legenda de la Renne-Le-Château, despre pergamentele cifrate şi averea fabuloasă a preotului, i-a venit o idee strălucită. Dacă secretul descoperit de preot era supravieţuirea dinastiei merovingiene ? Şi-a propus să transpună această idee în realitate. În 1956, a creat asociaţia Prioria din Sion, fără legătură cu ordinul medieval. A numit-o după un deal din apropiere. Prioria din Sion avea să fie păzitoarea secretelor. Apoi, Plantard a produs documente, a inventat o istorie a Prioriei şi-a legat numele de merovingieni şi, cu ajutorul unui anume Philippe de Cherisey, a falsificat pergamente cifrate care să trimită la o comoară ascunsă. De Cherisey i-a mărturisit aceste fraude lui Chaumeil. „Iată documentele, pentru a treia şi ultima oară, cu cheia interpretării lor, pentru a dezvălui mecanismele acestei farse destul de reuşite.“ Însă farsa a fost prea reuşită. A captivat imaginaţia tuturor celor care au întâlnit-o. Autorii bestseller-ului din anii ’80 „Sângele sfânt şi Sfântul Graal“ au reinterpretat dosarele în lumina propriilor obsesii biblice. Secretul ascuns în documente a încetat a fi stirpea merovingienilor şi a devenit stirpea lui Hristos: genealogiile conduceau la descendenţii lui Iisus. „Sângele sfânt şi Sfântul Graal“ a fost sursa de inspiraţie a cărţii „Codul lui da Vinci“, prin intermediul căreia farsa, la început redusă ca amploare, a cucerit lumea. Acum, însă, totul a fost dezvăluit. Stirpea lui Hristos, adevărul din spatele Codului lui da Vinci, sunt toate nişte invenţii.
Noi, cei care am consemnat pe marginea documentarului, credem că autorul cărţii de mai sus nu este un partizan al lui Moş Gerilă, ci al lui Moş Crăciun, întrucât scriitura sa, încadrată în evenimentele-şoc ale sensurilor efemere, îi va aduce mântuire când cei 50 de milioane de cititori vor înţelege că Banul şi Dumnezeu formează un cuplu invidios şi răzbunător pe omenire.
Vă rugăm evaluaţi acest rezumat : 1 2 3 4 5


Read Free Summaries - Write and Get Paid

Summarize Human Knowledge on Shvoong. Join us!

------

Recent Shvoongers

  • harrypotter401
  • Claudia
  • Kokosia
  • nae2007
  • proars
  • Sara_Blu
  • ymae
  • CristinaParus
  • fairytales
  • Gavrochette
  • Mok_aid
  • RezsoLazar
  • tperry
  • szjohan
  • Ioni
  • kybalion

.