Dacia in timpul Regelui Decebal (partea a II-a)

Împaratul Traian (Marcus Ulpius Traianus) recunoste în fata Senatului ca Decebal, regele dacilor, fiul lui Scorillo, este cel mai de temut dusman al Romei din ultimii 100 de ani.
Prin tratatul de pace încheiat, Decebal devenea «rege clientelar» al Romei: primi sprijin în bani, arme, mesteri si instructori militari, în vederea apararii granitelor de rasarit ale Imperiului de invaziile marcomanilor. Pacea a durat 13 ani, timp în care Decebal si-a fortificat cetatile pentru viitoarele atacuri romane. Acestea nu au întârziat sa apara.  
Traian promitea la încoronare ca va «taia cu sabia tratatul lui Decebal cu Domitian».  I-au trebuit insa trei ani pentru a începe executarea hotarârii sale si cinci ani sa transforme regatul dacilor în provincia romana Dacia Felix.
Astfel, la inceputul anului 101 organizeaza mari  legiuni in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. Traverseaza Dunarea, patrunzand prin Banat in Dacia. Pentru a izola acest nucleu, Decebal ataca garnizoanele romane de la sudul Dunarii, obligandu-l astfel pe Traian sa duca jumatate din armata dincolo de fluviu. Din pacate, gheata prea subtire care acoperea Dunarea cedeaza sub picioarele oamenilor lui Decebal si multi dintre daci se ineaca inainte de a-si fi incheiat misiunea. Planul este compromis. Primavara aduce inceperea unei noi ofensive romane, in timpul careia Maximus cucereste cetatea Costesti si o ia prizoniera pe sora lui Decebal.
La Tapae, Decebal incearca in zadar sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102, initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa.
 In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu.  Traian, care privea pacea numai ca pe un ragaz intre doua razboaie, concentreaza noi trupe si din ordinul sau, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic.
 Era 4 iunie 105. In fata acestui pericol urias, Decebal este parasit de cateva dintre capeteniile geto-dace. Totusi, printr-o actiune abila era aproape sa reuseasca asasinarea lui Traian, obtinand in schimb capturarea lui Longinus, comandantul trupelor romane din Dacia incercind sa il determine pe imparat sa incheie pacea dar generalul roman se sinucide. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala, legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei.  Dacii rezista eroic, dar sunt tradati de unul dintre oamenii lor. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. Decebal se retrage impreuna cu cateva capetenii spre nord-est, pentru a incerca sa reorganizeze apararea. Dar abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in  munti cu o mica suita, urmarit de cavaleria romana. Pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, se sinucide. Cea mai mare parte a regatului dac este transformata in vara anului 106 in provincie romana.
In politica sa externa, Decebal a imbinat cu inteligenta actiunile militare cu cele diplomatice. 
El nu a fost doar un bun comandant al armatei, chiar daca militar a realizat cele mai multe: a antrenat oameni capabili sa conduca luptatorii, numindu-i “responsabili cu oastea”, a dotat armata sa cu cele mai noi arme de tip roman (prin aducerea unor mesteri latini), a primit chiar si dezertori din armata romana, de la care s-au aflat secretele dusmanilor.
Pe plan social, a reusit sa formeze structurile neaparat necesare unui stat puternic: administratia, justitia si religia.
Pe plan administrativ, Decebal a gandit si a construit un sistem executiv, in care fiecare ramura economica era condusa de un “prefect”.
In justitie au fost instruiti si adusi oameni noi, pentru a putea sa faca dreptate; acelasi lucru s-a intamplat si in invatamant, despre care Decebal credea ca trebuie dezvoltat cat mai bine.
Sub conducerea lui Decebal, comertul a redevenit infloritor,  iar agricultura a continuat sa fie una dintre indeletnicirile de baza ale dacilor si principala sursa de venit pentru cei mai multi, prin productii foarte mari de cereale, ovine si produse apicole (in special miere).
Nici industria nu a fost neglijata, extragerea si prelucrarea metalelor fiind, foarte dezvoltate. Dacii prelucrau metale feroase - pentru arme, in special, dar si metale pretioase - din care realizau superbe podoabe, multe dintre acestea ajungand - din vistieria regala daca - in tezaurele Imperiului Roman.
Epilogul confruntarilor din vara anului 106, cand „universa Dacia devicta est”, ar fi ca cel mai mare razboi de atunci al romanilor a fost cel impotriva dacilor asupra carora domnea Decebal.
O semintie, un neam ce nu a disparut dupa incheierea conflictelor daco-romane din anul 106 d.C. din amintirea antichitatii clasice.
In memoria luptelor dintre romani si daci, Apolodor din Damasc a realizat, in anul 113, un imens monument (inalt de aproape 30 de metri): Columna lui Traian. La loc de cinste, printre atatea scene de lupta, figura demna a lui Decebal dainuie in amintirea glorioasei sale domnii, in fruntea statului dac.   
  


Mai multe rezumate despre Dacia in timpul Regelui Decebal (partea a II-a)