Armata dacică
Summary rating: 5 stars
147 Recenzie
Vizite:
356
cuvinte:
600
Publicat în: septembrie 18, 2007
Armata a reprezentat un domeniu în care dacii excelau. Ei tot timpul au constituit o forţă războinică care trebuia luată în calcul de toţi vecini, inclusiv de Imperiul Roman, aşa cum recunoaşte Lucanus în Pharsalia: „Feriţi-ne, zei cereşti, ca printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi Roma să cadă“. Principalul avantaj al soldaţilor geto-daci era credinţa care-i făcea să lupte fără frică de moarte, ei murind cu zîmbetul şi numele lui Zamolxe pe buze. Dar puterea militară nu putea exista doar prin credinţă, dacii aveau tactici de luptă care destabilizau echilibrul luptei şi reuşeau să împartă forţele armatei adverse astfel încât să-i poată face faţă. Armele nu erau deosebite, însă falx-urile dacice au reuşit să determine schimbarea caschetelor din armata romană. Deşi numărul soldaţilor nu putea fi comparat cu cel al armatelor macedonene sau romane, capacitatea militară dacică era totuşi destul de mare spre a forma un centru de putere armată în lumea antică. Politica regilor daci impunea în general o atitudine defensivă, dar sunt numeroase exemplele de incursiuni incisive ale armatei dacice în teritorii străine cu scopul de a slăbi puncte de frontieră în principiu cu Imperiul Roman. În ofensive, procedeul tactic fundamental era ordinea de bătaie în unghi ascuţit, pentru a străpunge mai uşor liniile inamice, precum şi atacul dintr-o poziţie care expunea flancurile armatei adverse. În defensive, dacii preferau lupta de gherilă care obosea armata duşmană până la batălia decisivă şi obiceiul păstrat până târziu în Ţările Române de a pârjoli lanurile din faţa cotropitorului şi a otravi fantânile, pentru a reduce resursele alimentare ale acestuia. De asemenea, se foloseau tactici de intimidare a duşmanului (scrisori de ameninţare), precum şi de inducere în eroare (se spune că Decebal a tăiat din liziera unei păduri arborii de statul unui om şi îmbrăcându-i în haine „a creat“ o armată fictivă numeroasă). Nici de tentativele de asasinat nu sunt străini regii daci. În ultimă instanţă cetăţile, refugiile supreme, erau astfel construite încât "geţii erau invulnerabili" (Sidonius Appolinaris).