Islamismul în Creştinătate (7)

În 1502, Ferdinand a ordonat un botez în masă al musulmanilor. Felipe Vigarny, autorul gravurilor din catedrala din Granada, a redat sugestiv suferinţele pe chipurile musulmanilor, care nu-i siliseră niciodată pe creştini să treacă la islamism. Mulţi au refuzat să se convertească şi au fugit în Sierra Nevada. În următorii o sută de ani, au avut loc numeroase ciocniri în munţi. Se spune că musulmanii au fost cel mai mult persecutaţi de consilierul spiritual al acestora, Tomas de Torquemada. El a fost cel care a distrus definitiv ideea „convivenciei”. Torquemada a înfiinţat Inchiziţia şi a declarat că creştinii nu pot trăi printre necredincioşi şi a cerut ca musulmanii să fie alungaţi, făcându-le viaţa imposibilă şi pe crestele munţilor unde erau refugiaţi. Li s-a interzis să vorbească araba, să-şi practice religia, să poarte costumele tradiţionale şi li s-a cerut să mănânce carne de porc. Pentru aceasta s-a înfiinţat şi poliţia „şuncilor”, destinată să vegheze la aplicarea acestei impuneri de alimentaţie. Necredincioşii musulmani şi evrei nu trebuiau să fie legaţi de realizarea supremă a domniei lui Ferdinand şi Isabella: Lumea Nouă. În toată Spania există monumente care celebrează anul 1492, când Columb a plecat în prima lui călătorie. Aurul obţinut din teritoriile de peste Atlantic, a transformat Spania în imperiu colonial, iar întreaga Europă s-a îmbogăţit jefuind corăbiile spaniole. În Răsărit, însă, bogăţia şi influenţa musulmană au scăzut. Anul 1492 a însemnat sfârşitul unui imperiu şi începutul altuia. Atunci s-a format lumea aşa cum este şi azi: Estul privind către est şi Vestul, către vest. Două lumi ce-şi întorc spatele, înstrăinate şi ostile. Una în care Islamul e întipărit definitiv în civilizaţia europeană, ducând Europa dinspre Evul Mediu, către Renaştere. Musulmani, creştini şi evrei „vinovaţi” că au făcut ştiinţa şi cultura să progreseze, prin toleranţă şi dialog. Nimic nu ilustrează mai bine aceasta decât adevărata poveste a lui Columb. În realitate, Isabella i-a respins cererea de finanţare. Totuşi, regina a fost convinsă de Luis de Santangel, un evreu convertit la creştinism, care i-a vorbit în numele lui Columb. Un alt evreu convertit, Luis Cabrero, ministrul Finanţelor, a oferit banii pentru expediţie. Columb a studiat hărţi arabe şi a navigat cu ajutorul astrolabului perfecţionat de astronomii arabi din Toledo. Iar în călătoria propriu-zisă, a plecat cel puţin un evreu convertit: Luis de Torres, lingvist. Se zice că şi Columb era tot evreu convertit, fiind verosimil, din moment ce evreii neconvertiţi au fost alungaţi din ţară. Oricum, fără cunoştinţele arabilor şi evreilor, Spania n-ar fi ajuns marea putere colonială din secolul XVI. Am străbătut aici o istorie uitată sau ştearsă deliberat din vina resentimentelor cauzate de conflicte religioase. Dacă tot ce rămâne de pe urma lor sunt fraze ca „Asta e ţara noastră !” sau „Ne-au alungat de aici !”, contribuţia oamenilor de atunci la cultură este pierdută, prezentul amintindu-şi doar bătăliile soldate cu vieţi umane dispărute în van. Însă, cântecele din Orientul Mijlociu şi flamenco, ascultate cu plăcere în spaţiul european, şi nu numai, ne arată astăzi că nu a dispărut şi „convivencia”…