Prima oară întotdeauna este mai greu, cică, însă mie mi-a fost foarte uşor să creez acest blog, deci, în această situaţie
nu e cazul, sper să îmi fie la fel te uşor şi să îl „hrănesc”. Probabil că ar trebui să trec la subiecte mai interesante, nu de alta dar nici măcar jumătate din cei care au intrat pe blog nu au citit primul articol de altfel şi singurul la acel moment.
Aşadar mă conformez în a adăuga puţină sare, momentan, pe „rana” universal valabilă a românului – NERVII.
Nervii la români duc la stabilirea acelui şablon discutat de toată lumea peste tot – mentalitatea. Românul se enervează din orice, pentru orice şi pe toată lumea (că nu mai are apă plată Dorna la chioşc, că nu la întrebat tanti care vinde bilet dacă are trei mii şi la umplut de mărunt cu alea două fise de o mie, că nu vine tramvaiul, maşina, că vecinul fură curent electric şi el nu, că bulgarii au plajă mai curată decât noi etc) sigur din această cauză suntem, ca şi mentalitate, un pic mai mult decât ciufuţi. De aceea, vezi feţe acre pe stradă, de la frustrările acumulate, de la neputinţa inexplicabilă a 90% din noi, aceea de a realiza totul dar fără nici cel mai mic efort (aud des – „eu vreau un salariu mare dar nu înţleg de ce trebuie să am şi responsabilităţi). Nu ştiu dacă aţi observat, dar nu mai există oameni, cel puţin în Bucureşti, care să mai şi zâmbească din când în când, să vezi acel chip senin căruia pur şi simplu să îi placă să trăiască, să se bucure de viaţă, să existe în lumea asta aşa cum este ea, în acel moment.
Eu, încă mai cred că trăim într-o lume minunată, în ciuda a tot ceea ce ţine cu tot dinadinsul să îmi demonstreze contrariul. Am început să schimb aerul, peisajul, locul pentru că totul depinde de tine. Pot alege doar dacă am din ce, şi pot să îmi nuanţez opinii, stări doar ca urmare o unor experienţe, stări de cunoaştere reale (la modul „veni, vidi, vici” sau măcar pe aproape „vici”), e adevărat sună a şablon, dar nu vreau să mă plafonez. Viaţa este acolo şi nu te aşteaptă, orice faci te ajută sau nu la definirea ta ca om.
„Viaţa nu este nici simplă nici complicată, nici limpede nici mohorâtă, nici contradictorie nici coerentă. Este – şi atâta tot. Numai limbajul o ordonează sau o complică, o luminează sau o întunecă, o diversifică sau o unifică.”
Antoine de Saint-Exupery
nu e cazul, sper să îmi fie la fel te uşor şi să îl „hrănesc”. Probabil că ar trebui să trec la subiecte mai interesante, nu de alta dar nici măcar jumătate din cei care au intrat pe blog nu au citit primul articol de altfel şi singurul la acel moment.
Aşadar mă conformez în a adăuga puţină sare, momentan, pe „rana” universal valabilă a românului – nervii.
Nervii la români duc la stabilirea acelui şablon discutat de toată lumea peste tot – mentalitatea. Românul se enervează din orice, pentru orice şi pe toată lumea (că nu mai are apă plată Dorna la chioşc, că nu la întrebat tanti care vinde bilet dacă are trei mii şi la umplut de mărunt cu alea două fise de o mie, că nu vine tramvaiul, maşina, că vecinul fură curent electric şi el nu, că bulgarii au plajă mai curată decât noi etc) sigur din această cauză suntem, ca şi mentalitate, un pic mai mult decât ciufuţi. De aceea, vezi feţe acre pe stradă, de la frustrările acumulate, de la neputinţa inexplicabilă a 90% din noi, aceea de a realiza totul dar fără nici cel mai mic efort (aud des – „eu vreau un salariu mare dar nu înţleg de ce trebuie să am şi responsabilităţi). Nu ştiu dacă aţi observat, dar nu mai există oameni, cel puţin în Bucureşti, care să mai şi zâmbească din când în când, să vezi acel chip senin căruia pur şi simplu să îi placă să trăiască, să se bucure de viaţă, să existe în lumea asta aşa cum este ea, în acel moment.
Eu, încă mai cred că trăim într-o lume minunată, în ciuda a tot ceea ce ţine cu tot dinadinsul să îmi demonstreze contrariul. Am început să schimb aerul, peisajul, locul pentru că totul depinde de tine. Pot alege doar dacă am din ce, şi pot să îmi nuanţez opinii, stări doar ca urmare o unor experienţe, stări de cunoaştere reale (la modul „veni, vidi, vici” sau măcar pe aproape „vici”), e adevărat sună a şablon, dar nu vreau să mă plafonez. Viaţa este acolo şi nu te aşteaptă, orice faci te ajută sau nu la definirea ta ca om.
„Viaţa nu este nici simplă nici complicată, nici limpede nici mohorâtă, nici contradictorie nici coerentă. Este – şi atâta tot. Numai limbajul o ordonează sau o complică, o luminează sau o întunecă, o diversifică sau o unifică.”
Antoine de Saint-Exupery