Start Shvoong > Drept & Politică > Dinastia

.

Dinastia

Summary rating: 3 stars 4 Recenzie
Autor : text personal
Conspect de : nae2007
Vizite : 53  cuvinte: 900   Publicat în: februarie 24, 2008
Am ajuns ce a ce nu şi-a dorit nici-un român adevărat: să fim slugile altora, la noi în ţară, conduşi, dirijaţi, direcţionaţi sau cum vreţi să-i spuneţi, nu numai de proprii noştri guvernanţi, ci de o altă naţiune, care doar pocneşte din degete şi noi, jucăm cum ne cântă ei. Se întorc în mormânt adevăraţii înaintaşi ai noştri. Am ajuns naţiunea, care pleacă capul şi răspunde prezent la ordinele unor naţiuni, care nu ne-au dorit şi nu ne vor dori nici-odată binele. Nici nu ştiu pe cine să enumăr aici, pentru îmi este silă să le pronunţ numele acestor state, care se autointitulează ţările cu cele mai mari şi reale democraţii şi în realitate nu sunt decât false impresii şi demagogii pur sânge. Nu ştiu dacă sunt cele mai indicate apelative, dar orice sugestie din partea acestora nu este altceva decât amestec în treburile interne. Ar cam trebui să-şi cam vadă de odraslele proprii şi nu să dea indicaţii la alţii sau mai rău să ne sugestioneze nouă te mir ce numai pentru a-şi proba propriile teorii pe seama altor popoare. Păi dacă acest sistem de impunere şi manipulare înseamnă democraţie înseamnă că eu, sunt popă de ţară şi soţia mea regina Angliei. Păi ăştia vorbesc de democraţie, de libertate şi de câte şi mai câte, când la ei dictatura şi tirania este în floare. Numai simplul fapt de a fi conduşi de regi şi împăraţi denotă că societatea lor a rămas cu racle feudale şi totalitariste. Ei, ne dau nouă indicaţii cum să ne democratizăm, când ei, nu au fost şi nu sunt în stare să abolească monarhia, acestă scursură feudală! Mai priviţi-vă domnilor şi în oglindă şi nu mai aburiţi pe noi cu braşoavele voastre. Impuneţi reguli proprii în ţări străine, creaţi zone de conflict în afara hotarelor voastre numai pentru simplul fapt de a abate opinia publică de la frământările propriilor popoare. Chiar credeţi, că o să vă meargă la infinit? Total greşit, domnilor! Ca orice imperiu, care s-a creat la un moment dat şi s-a dezvoltat în timp tot aşa ve-ţi cădea de o să vă scrântiţi gâtul sau o să vă rupeţi picioarele, pentru că potrivit realităţii istorice nici-un imperiu nu a dăinuit la infinit, aşa că ....pregătiţi-vă domnilor care mai conduceţi încă dinastii. Vă va veni rândul cît de curând. Au dispărut  imperii, care visau dăinuirea în veci vecilor, dar voi, care încet, încet vi se duce pământul de sub picioare. Să nu-mi spună mie, cineva că ţările subjugate de coroana engleză triumfă de bucurie, că sunt dirijaţi în tot ce fac de Londra, sau că SUA este ţara cea mai iubită din lume, unde pe străzile oraşelor sale curge numai lapte şi miere! Vrăjeli, vrăjeli şi nimic altceva. Culmea este altceva! Pentru ca aceste state să-şi poată face numărul trebuiesc să-şi planteze ajutoare de tip UDMR, la noi sau mei ştiu eu ce organizaţii cu diferite tente socio-politice şi nu numai şi, promiţându-le acestora marea cu sarea de multe ori îşi ating scopul, pentru că până aici se învârt bani mulţi, bani pe care aşa-zis ţări democratice şi-i recuperează cu vârf şi îndesat. De ce să ne mai ascundem după degete şi să nu recunoaştem supremaţia prin forţă şi şantaj a celor mari şi puternici. Lozinca ,,dezbină şi vei învinge” funcţionează din plin pe scena politică a lumii. Nu observaţi, domnilor, că toate cele rele se întâmplă în afara graniţelor acestor titani de nesimţire, pentru a nu suferi ei şi implicit popoarele lor şi a se bate cu cărămida-n piept că dacă nu erau ei nu ştiu ce rău şi rele se puteau întâmpla. Şi din nou revin şi arăt: vrăjeli, vrăjeli şi nimic altceva. Nu vedeţi fraţilor, că atingându-şi scopurile murdare au inventat fel şi fel de conflicte zonale, ca să poată interveni sub aripa ONU, care nu este altceva decât o organizaţie sub jurisdicţia directă şi nemijlocită a marilor puteri!

Mai multe sumare despre Dinastia
Dinastia  de  text personal    2008 
Vă rugăm evaluaţi acest rezumat : 1 2 3 4 5


Read Free Summaries - Write and Get Paid

Summarize Human Knowledge on Shvoong. Join us!

------