Unde sunt banii?
Summary rating: 4 stars
1 Recenzie
Vizite:
9
cuvinte:
300
Publicat în: aprilie 01, 2008
Cred, că acest motto, că vom câştiga bani scriind un conspect, articol, ş.a.m.d. nu este decât o abureală din partea unora (shvoong), care vor să facă publicitate pe seama altora. Nu înţeleg , cum o lună de zile nu am acumulat nici măcar un dolar, la aproximativ 1700 de vizitatori, iar luna precedentă, februarie (10-15 vizitatori) mi-au fost acordaţi câţiva cenţi. Dacă şi la nivelul ăsta, unde aveam cât de cât încredere, se poartă altă Mărie cu altă pălărie nu înţeleg de ce se mai face atâta publicitate în sensul, că am câştiga ceva bani răpindu-ne din timpul nostru preţios, pentru a expune şi altora sensul scrisului (Eşti invitat să scrii un rezumat de 300, 600 sau 900 de cuvinte. Onorariul tău va fi în conformitate cu popularitatea rezumatului tău). Pentru ce să mai scriem, dacă scriem degeaba. Am încercat să atrag o serie de amici în treaba ata, dar am să-mi rezerv dreptul de a-i convinge să renunţe.