A fost odată într-o pădure o poiană unde convieţuiau laolaltă animale şi păsări şi era o armonie în toate cele încât
nimeni din împrejurimi nu-i vorbea de rău. Mai mare peste toţi era un batrân urs, care uitase şi ce vârstă mai avea, dar parcă asta era aşa de important din moment ce toată animălimea se simţea egală în drepturi şi în toate cele. Asta, până când cumătra
vulpe, care era măritată cu un motan, i s-a pus pata într-o zi şi şi-a zis, că dumneaei s-a săturat de mojicimea de la ţară şi că vrea la oraş, să fie cucoană. Zis şi făcut. Într-o zi l-a lăsat pe bietul motan cu buzele umflate şi pe-aci ti-e drumul. Ajunsă la marginea pădurii dădu de o cărare asfaltată şi şi tăiată pe din două de nişte linii albe tăiate din metru în metru. Nu şi-a putut da seama ce reprezintă aceasă stare de fapt aşa că s-a hotărât s-o ia spre răsărit, pentru că dacă de acolo răsare Soarele înseamnă că acolo trebuie să fie şi oraşul. După ce făcu câţiva paşi auzi un zgomot în spatele ei şi tare se mai sperie, pentru că în poieniţă era o aşa linişte de auzeai şi mersul cârtiţelor pe sub pământ. Întoarse capul şi văzu apropiindu-se un munte uriaş, pe multe roţi şi din care, ajuns în dreptul ei, coborâ un cimpanzeu, care o invită sus în hardughie. Fără să stea prea mult pe gândui coana vulpe, se sui în camion, că despre aşa ceva era vorba şi, tutulea la oraş. Bineînţeles, că pe drum şoferul nostru a luat-o cu vrăjeala şi până la întrarea în oraş a obţinut plata, în natură fireşte, a contravalorii transportului. Ajunsă în oraş, doamna vulpe o apucă pe o stradă şi nimeri, din pură întâmplare, în gara pe unde circulau trenurile spre alte localităţi. S-a învârtit în stânga şi-n dreapta, înainte şi-napoi şi într-un târziu o apucă seara şi s-a întrebat în sinea ei ce-o face, dar aşa cum le este gena descurcăreaţă nu şi-a pus prea multe probleme. Primului întâlnit în cale i-a făcut ochi dulci şi şi-a asigurat găzduirea peste noapte şi ceva relaţii, pentru că amorezul, un dobitoc de porcuşor nu locuia singur ci cu încă vreo trei amici. După o perioadă lungă de timp petrecută în compania dobitocilor, dar şi frecventând gara aproape zi de zi în căutarea de noi relaţii coana vulpe, s-a hotărât să-şi completeze studiile şi să tindă către alte dobitoace mai emancipate de genul boilor, berbecilor, etc. Punându-şi ,,calităţile” la bătaie nu i-a fost deloc greu, frecventând gara, să găsească dobitocul potrivit, care să-i înlesnească obţinerea diplomei de facultate în ce altceva decât în limbi străine, că de cele autohtone era sătulă până-n măduva oaselor. Într-o zi, plimbându-se pri gara şi mai punând câte o piatră de bordură la trotuar l-a întâlnit pe lupul mustăcios, care era consătean cu ea, acolo în poieniţă şi care era cu treburi pe la oraş. Din vorbă în vorbă, din una-ntr-alta lupul mustăcios i-a zis coanei vulpi cum că el ar vrea să candideze la funcţia de primar al animalelor din poieniţă, pentru că ursul cel bătrân a dat ortul popii şi că nu ar vrea tocmai el, cel mai tare din parcare să rateze o asemenea ocazie, dar că-i trebuie sprijin şi politic şi logistic şi că tot caută prin stânga şi-n dreapta, dar că este subţire aţa pe care a găsit-o. Atunci, coana vulpe, cu studiile şi relaţiile ei şi-a zis că nu ar strica să tragă nişte sfori şi să intre şi-n politică. Zis şi făcut. I-a propus lupului afecţiunea sa totală în sprijin politic şi logistic, ba i-a făcut şi lui rost de o hârtie prin care peste noapte absolvise nu ştiu ce facultate, cu condiţia ca atunci când el va ajunge primar în poieniţă ea, să-i fie consilier personal şi numai. La început lupul a ezitat, însurat fiind cu oaia Maia, dar atunci când vulpea a ridicat un pic coada l-a înmuiat şi şi-a dat acordul necondiţionat. După tam-tamul campaniei electorale şi toate celelalte aranjamente şi şantajuri lupul mustăcios a ajuns în funcţia visată, plimbându-se de la un partid la altul, după cum îi dictau relaţiile şi intervenţiile coanei vulpi şi atingându-şi scopul a început să nu mai fie cel dinainte, blajin, bun la suflet, milos ci a devenit dintr-o dată arogant şi plin de sine gata oricând să se răzbune pe cei cu idei mai omeneşti. Mai mult de atât, coana vulpe, din funcţia de consilir personal conduce fără scrupule destinele micii comunităţii din poieniţă fluturându-le hârtia de studii superioare. Şi uite-aşa s-a văzut lupul împărat şi vulpea consilier personal făcând din ograda din poieniţă o cocină de porci prin care cei doi se plimbă sfidător, pentru că atunci, când ajungi să fii condus de presupuşi intelectuali nu ai decât o şansă: să dai de dracu, când ajunge ţiganul împărat şi piranda preoteasă.