As dori in cele ce urmeaza si vor urma, sa caut, sa pun pe tapet cat mai multe personaje ale Directiei Cercetari Penale,
nu pentru a puncta in special calitatile lor negative, ci pentru a scoate in evidenta si factorul uman al majoritatii cadrelor acestei institutii, pe care asa cum am amintit, unii au murdarit-o facandu-si publicitate gratuita sau din interese pur financiare. Erau unele personaje ,,de tot rasul", vorba unora. Exemplific aceasta comparatie prin faptul ca ne distrau de minune prin faptele si actiunile lor mai mult sau mai purin profesionale sau extraprofesionale. Fiecare avea sarmul lui aparte si mi-ar trebui mai mult de-o viata, ca sa astern pe hartie toate ,,nazbatiile" lor si ale noastre in general.
Intr-un episod anterior am scris cateva cuvinte despre colonelul Alecu, unde am afirmat, ca detinea functia de sef de arest si unde ne desfasuram activitatea majoritatea subofiterilor. Era un om bine scolit pentru acea perioada, fiind absolvent a doua institutii superioare de invatamant: una in tara si alta la Moscova, cu asta spunand cam totul despre pregatirea dumnealui profesionala. Era un om corect in felul lui, dar sa te fi ferit sfantul sa fi cazut pe bec, pentru ca cel purin un an de zile erai tefelit prin toate sedintele profesionale, de partid sau UTC. De pedepsit nu obisnuia sa te pedepseasca, dar terfelirea in fata tuturor colegilor iti era de ajuns. Avea in sange calitatea psihologica de a toca omul cu asemenea atitudini. Imi aduc aminte cu placere de cateva intamplari, care l-au avut ca personaj principal pe colonelul Alecu. Intr-una din zilele noastre cu chef si de distractii (cate nu erau!) ne-am hotarat, sa ne razbunam pe un ajutant, Turcu Cristea, care ne cam facea zile fripte prin comportamentul si atitudinea lui dictatoriala. Zis si facut. L-am pandit cand a plecat din birou si i-am manjit receptorul telefonului cu pasta de ras. Am fi dat cu crema de ghete, dar ne era teama de reactia lui de moment, prin care s-ar fi dus la seful mare si ne-ar fi raportat. Am aplicat cu ,,mult profesionalism" spuma respectiva si am asteptat sa se intoarca de la conducere si sa trecem la actiunea in sine. Dumnealui avea biroul langa cel al colonelului Alecu. Peste vreo douazeci de minute apare ajutantul. Unul din noi s-a instalat in camera de serviciu, cu telefonul in mana, asteptand ca individul sa acceada in birou. La ceea ce ne asteptam mai rau, s-a produs: colonelul, a iesit de la el din birou si in timp ce noi sunam la telefonul ajutantului, asteptand ca acesta sa raspunda la telefon, cel care suna nu avea cum sa vada ca in loc sa raspunda la telefon cine trebuia, a raspuns nea Alecu, facandu-se numai spuma pe urechea peste care a pus receptorul telefonului. In acel moment a intrat si ajutantul si, observand ce a patit colonelul l-a pus sa se uite in oglinda, crezand ca in felul asta vom fi adunati la sfarsitul programului intr-o sedinta fulger si ne va pedepsi. Spre norocul nostru, colonelul Alecu a zambit zicand catre ajutant: dracii astia de copii, cred ca tie au vrut sa ti-o faca, dar am luat-o eu. Sunt si ei tineri. Lasa-i in pace. Va dati seama, ca murea de necaz Turcu, pentru ca am scapat basma curata, dar ma intreb, eu, daca in loc de spuma era crema de ghete, cum ar fi reactionat colonelul? Bine ca s-a terminat asa, pentru ca iar era 1-0 pentru ajutantul morocanos si nesuferit. Chestiunea asta cu manjitul receptorului de telefon nu a fost singulara, ci o practicam frecvent atunci cand ,,ne supara" vreunul din colegi sau sefi. Erau glume copilaresti, dar ce sa le ceri unor copii la 23-26 de ani! Practic, nebuniile copilariei le facem si la 40-50 de ani, asa ca …..Asta-i viata cu al ei tipic. Cainele mare il f… intotdeauna pe cel mic si numai cateodata si din intamplare cainele mic il f… pe cel mic si atunci numai, cand il prinde cu capu-n gard (aceasta era vorba lu’ nea Iancu, amicul lui Turcu Cristea si al lui nea Fane Mitrea).