.

Huliganii stadioanelor

Summary rating: 3 stars 2 Recenzie
Autor : text personal
Conspect de : nae2007
Vizite : 16  cuvinte: 600   Publicat în: martie 21, 2008
Am urmărit şi eu, ca mulţi alţii meciul de fotbal dintra Rapid şi Steaua, din data de 20 martie 2008 şi sincer să fiu m-am bucurat foarte mult ceea ce văzusem până în minutul 73, mă făcea să cred că a început parcă să se mai schimbe ceva în fotbalul românesc, dar cu regret vo spun, că m-am înşelat amarnic, ca şi dumneavoastră de altfel. Ceea ce nu înţele, eu este de ce mai marii Federaţiei Române de Fotbal, care iau nu o căciulă ci câteva căciuli de bani nu-şi cam fac deloc treaba şi tot caută soluţii care mai de care mai tâmpite, pentru a se preveni asemenea evenimente reprobabile pe stadioanele de fotbal. Dacă i-ar interesa acest aspect şi nu altceva în mod sigur ar găsi soluţii, pentru eradicarea acestui flagel, care este huliganismul săvârşit în numele sportului în general şi fotbalului în special. Nu sunt specialist în măsuri de ordine şi disciplină, dar aş putea să le atrag atenţia diriguitorilor fotbalului românesc asupra aplicării unor măsuri, care să prevină asemenea acte. Iată ce propun eu:
-         intrarea în stadion să se facă pe baza unui abonament (cartelă electronică)
-         acest abonament să fie strict nominal şi personalizat
-         nominalizarea să se facă de către un anumit club sau de către FRF
-         fiind cartelă electronică cu datele abonatului se poate suspenda dreptul de acces ori de câte ori se constată o încălcare, de către titular, a normelor de linişte şi siguranţă (constatare realizată în direct sau de camere de supraveghere)
-         când are loc un meci de fotbal, titularul cu CI în mână, se va prezenta la casa stadionului, unde va fi un cititor de cartele electronice şi contra cost i se va elibera pe cartelă dreptul de acces sau nu la meci
-         intrarea în stadion se va face folosind un citior de cartelă electronică (exact ca la accesul la metrou)
-         cartela poate fi cumpărată de la casa stadionului pe baza CI a titularului şi a unei recomandări din partea clubului sportiv respectiv sau a organelor de ordine sau mai ştiu eu ce altceva.
Normal, că o să vă puneţi problema că dacă titularul vine la stadion cu soţia, fiica, fiul, prietena cum se va proceda. Nimic mai simplu: pe o altă intrare a stadionului vor avea acces persoanele menţionate în baza unui bilet, care poate fi eliberat, chiar şi titularului, pentru că pentru bărbaţii microbişti (obligatoriu) vor avea acces pe bază de cartelă electronică numai prin locurile special amenajate. Dacă FRF va lua în considerare aceste propuneri solicit 100.000 euro drept de autor, pentru că aplicarea unor asemenea reguli nu va face decât să sporească câştigurile cluburilor de fotbal, care şi aşa sunt destul de consistente.

Mai multe sumare despre Huliganii stadioanelor
Vă rugăm evaluaţi acest rezumat : 1 2 3 4 5


Read Free Summaries - Write and Get Paid

Summarize Human Knowledge on Shvoong. Join us!

------

Mai multe despre administraţie publică


Recent Shvoongers

  • harrypotter401
  • Kokosia
  • Claudia
  • nae2007
  • fairytales
  • CristinaParus
  • ymae
  • Mok_aid
  • RezsoLazar
  • Gavrochette
  • Sara_Blu
  • tperry
  • baroneza
  • kybalion
  • checkefe
  • laurar

.