Noua groapă de
gunoi a dus la majorarea tarifelor pentru deşeuri
Începând
cu data de 15 august deşeurile menajare vor fi depozite numai
În noua groapă ecologică construită de firma maghiară KEVIEP. Pînă la acea dată, depozitarea se va face atât în vechea haldă, cât
şi pe noul amplasament. Preţul pe care agenţii economici vor trebui să-l achite către SC Eco Bihor SRL – societatea ce administrează această nouă groapă ecologică – se ridică la 12,3 euro/tonă, sumă ce nu include TVA.
Dan Gherdan, director adjunct în cadrul Direcţiei Dezvoltare Servicii Publice pe probleme de mediu, din cadrul Primăriei Oradea, susţine că la intrarea în groapa de gunoi fiecare mijloc de transport va fi cîntărit, va primi un bon de haldă în care vor fi înscrise date despre provenienţa şi tipul de gunoi. Facturarea serviciilor se va face, în mod normal, lunar, însă dacă agenţii economici doresc, această operaţiune se va stabili de comun acord. Gherdan mărturiseşte că Primăria intenţionează
să creeze un sistem informatic, care să permită o comunicare instantanee cu groapa de gunoi din Episcopia Bihor pentru ca edilii oraşului să aibă o imagine zilnică asupra operaţiunilor ce se desfăşoară în respective locaţie.
Cert este că pînă săptămâna viitoare, cei doi operatori locali de salubritate – SC RER Ecologic SA şi SC Urbana – trebuie să semneze contracte de prestări servicii cu SC Eco Bihor. Interesant este faptul că noile tarife pentru firmele de salubritate stabilite de către administratorul haldei cresc cu 700%!!!, în timp ce aceştia au fost obligaţi de Consiliul Local să-şi modifice tarifele faţă de consumatorii casnici şi industriali cu care au contract, în sensul creşterii acestora cu doar 40%!
Oricum, după 14 august vechea haldă se închide şi se va demara procedura de acoperire a acesteia cu pământ pentru a preveni eventualele fenomene de aprindere. De altfel, guvernul danez şi-a manifestat dorinţa de a investi în procedurea biogazului rezultat din acest proces de închidere a vechii gropi de gunoi, biogaz ce poate fi transformat în energie electrică mai ieftină. (Natalia Ivan)
Mai multe recenzii despre Jurnalul National