Arhitectul şef al Oradei a cîştigat un concurs organizat la locul său de muncă
Andrei Luncan, arhitectul şef al Oradei, este fericitul cîştigător a sumei de 2.000 de euro, sumă pe care va trebui să o împartă
cu colega sa, Raluca Covăcescu, Gabriel Chişbulea, Alin Răduţa, Daniel Bucţ
şi Cocis Vadim Tudor, ultimii trei fiind încă studenţi la Arhitectură. Echipa condusă de Luncan şi Covăcescu a luat premiul II la concursul naţional de idei lansat
în urmă cu circa două luni de municipalitatea orădeană
pentru amenajarea zonei cuprinsă între Republicii pietonal – Piaţa Ferdinand-str. Republicii-str. Dunării, pînă la intersecţia cu Bdul Magheru.
Deşi au fost achiziţionate numai puţin de 12 caiete de sarcini pentru participarea la acest concurs atractiv din punct de vedere financiar, unde marele premiu era de 3.000 euro, în final au venit cu proiecte concrete doar două echipe, ambele având în componenţă angajaţi ai Primăriei, specialişti în probleme de arhitectură şi urbanism. Juriul, format din membri de seamă ai Ordinului Arhitecţilor din România, nu au acordat locul I, astfel
că cele două echipe s-au clasat pe locul II, respectiv III. Echipa de la locul III, condusă de Szabo Anemari, a plecat acasă cu 1.000 de euro.
Idei inovatoare pentru noul look al pietonalului
Viceprimarul Biro Rozalia susţine că proiect tandemului Luncan-Covacescu a plăcut în mod special juriului pentru că vine cu idei novatoare, că aduce, într-adevăr, ceva nou în gîndirea urbanistică a zonei în cauză. Astfel, se doreşte desfiinţarea parcării din vecinătatea Teatrului de Stat preferîndu-se crearea unei aşa-zise „scene în aer liber”, având în vedere faptul că Piaţa Independenţei (parcarea din spatele statuii lui Mihai Eminescu –n.n,), unde au loc concerte la ora actuală va fi în curând transformată în şantier pentru construcţia sediului Facultăţii de Muzică, respectiv a birourilor firmei RDS.
Atac la arhitectul şef
Succesul lui Andrei Luncan a stîrnit, după cum era de aşteptat, vii reacţii şi păreri nu numai în rîndul angajaţilor Primăriei, invidioşi pentru banii „de suc” (cum a numit arhitectul şef cîştigul de 2.000 de euro care se va împărţi la 6 persoane –n.n.), ci şi în mediul mediatic orădean. Unii dintre gazetari consideră că participarea lui Luncan într-o astfel de competiţie nu se justifică atîta timp cât arhitectul şef ar fi trebuit să vină personal cu propunerea unei idei de genul celei cu care a participat în concurs. La o astfel de atitudine, replica celui vizat nu a întîrziat să apară: „Am lucrat la acest proiect după orele de program de la Primărie. Realizarea unui astfel de proiect nu intră în atribuţiiile mele de serviciu, aşa că nimeni din oraşul acesta nu poate să afirme că are un proiect cu semnătura şi ştampila mea de arhitect din ultimii ani, de când lucrez în Primărie”. Alţi jurnalişti cred că implicarea a trei angajaţi din Primărie într-un concurs de acest gen a reprezentat un act de curaj, un motiv pentru a demonstra „clasa şi profesionalismu arhitecţilor municipalităţii”. Andrei Luncan recunoaşte că şi-a asumat un risc prin participarea la oncursul naţional de idei, dar este mulţumit de rezultat.
Magazinele de pe Corso vor fi iluminate pe timpul nopţii
Proiectul lui Luncan vizează pe lîngă stbilirea unei legături între Teatrul de Stat şi Corso şi iluminatul pe timpul nopţii a magazinelor de pe Republicii pietonal, după modelul vestic. Ideea lui Luncan duce Oradea cu un pas mai aproape de civilizaţie, însă momentul este prost ales, atîta timp cît mazaginele de pe respectiva arteră de circulaţie pierd în această perioadă sume considerabile de bani din cauza lucrărilor de canalizare, gaz etc. Nu este exclus ca iniţiativa lui Luncan să fie prost primită din acest punct de vedere.
Cert este că proiectul cîştigător va fi readaptat după o studiere mai atentă a zonelor adiacente şi o regîndire a mobilierului. Viceprimarul Biro Rozalia susţine că proiectul final pentru reabilitatea Republicii pietonal va fi supus coonsultării populaţiei. (Natalia Ivan)
Mai multe recenzii despre Jurnalul National