Introducere: Lumea
în care trăim a devenit o lume a interdependenţelor. Activitatea la nivel microeconomic este condiţionată de fenomene
şi procese ce au loc la nivel mondoeconomic. Marile firme nu
mai pot fi profitabile dacă se rezumă la exportul bunurilor produse în propria ţară ; ele trebuie să investească peste hotare, acolo unde beneficiază de mai multe condiţii. De aceea cunoaşterea caracteristicilor diferitor medii economice internaţionale, a principalelor tendinţe ale cererii de pe piaţa internaţională reprezintă condiţia în sine a succesului în afaceri. Orice ţară oricît de puternică ar fi ea, nu se poate izola de restul lumii şi să rezolve singură problemele
cu care se confruntă, refuzînd să ia în calcul contextul internaţional. Astfel, internaţionalizarea economiei naţionale devine o cerinţă indispensabilă a dezvoltării economice, politice şi sociale de mai departe. Reprezintă o temă interesantă şi cu un grad înalt de actualitate, datorită faptului că R.Moldova se află acum în prag de negocieri cu mai multe organizaţii
internaţionale şi a încheiat diferite acorduri
pentru realizarea internaţionalizării economiei naţionale, factor constitutiv al căreia este considerat şi aderarea la Uniunea Europeană. Asrfel, pentru analiza şi investigarea acestei teme s-au utilizat mai multe metode de cercetare la nivel mondoeconomic sau internaţional, ca de exemplu : analiza, ce presupune ca părţile constitutive ale economiei mondiale să fie, mai întîi, descompuse în elemente componente, ceea ce permite separarea esenţialului de neesenţial, pentru ca în cele din urmă, graţie sintezei, unitatea întregului să fie refăcută din nou ;deducţie, inducţie, observarea etc. Internaţionalizarea care are loc în toate domeniile de activitate ale omului şi societăţii duce la majorarea rolului diplomaţiei în general, dar în primul rînd al celei multilaterale. Are loc ştergerea diferenţei, a hotarului dintre mijloacele interne şi externe de asigurare a securităţii naţionale, politica internă si externă în general. Pe măsură ce are loc dezvoltarea economiei ţării, implicit se întăreşte statalitatea, poziţiile internaţionale ale Republicii Moldova devenind tot mai stinse. La aceasta contribuie şi principiile de bază ale politicii externe - apărarea consecventă a intereselor naţionale, pragmatismul, activitatea multivectorială. Sporirea autorităţii internaţionale şi a influenţei ţării noastre creează condiţii externe favorabile pentru modernizare. în faţa serviciului diplomatic şi economic al Republicii Moldova stau sarcini majore - necesitatea de mărire a aportului nostru la eforturile multilaterale de fortificare a acţiunilor colective în politica, de participare la prevenirea efectivă a sfidărilor secolului XXI, susţinerea economică a comunităţii în explorarea pieţelor externe, formarea imaginii obiective despre Moldova în lume, apărarea drepturilor conaţionalilor peste hotare şi altele. Scopul general al lucrării îl reprezintă caracteristica şi analiza etapelor internaţionalizării, a aderării R.Moldova la diferite organizaţii internaţionale, evidenţierea metodelor de aprofundare a relaţiilor economice internaţionale cu diferite state ale lumii. Reeşind din scopul general, se pot sostematiza următoarele obiective alternative : De a reda anumite noţiuni şi teorii pentru internaţionalizarea economică cît şi pentru aprofundarea relaţiilor economice internaţionale; De a generaliza relaţiile actuale ale R.Moldova cu diferite organizaţii internaţionale şi impactul lor asupra ţării; De a evidenţia rolul investiţiilor străine în includerea R.Moldova în contextual internaţional; De a caracteriza principalele tendinţe de dezvoltare a comerţului exterior cu ţări din zone diferite, a balanţei de plăţi etc. Internaţionalizarea economiei naţionale oferă Moldovei oportunitatea de a participa împreună cu statele membre la soluţionarea problemelor globale şi regionale, iar pe de altă parte crează un cadru prielnic pentru obţinerea sprijinului extern necesar procesului de reforme şi a dezvoltării ei economice.
Mai multe recenzii despre Libertatea