Degeaba ne agităm noi, oamenii
De rând, oamenii care ântradevăr punem osul la treabă (la propriu vorbind), pentru că aflaţi în faţa marilor magnaţi nu avem
nici o şansă de izbândă, dacă am încerca să ne cerem niscai drepturi.
Sunt prea bogaţi, ca să cedeze. Sunt prea
bogaţi şi implicit bogăţia implică putere. Când ajungi spre vârful piramidei nu mai ai nici bun simţ, nici scrupule, nici milă sau ceva de genul ăsta. Când ajungi putred de bogat nu te mai interesează oamenii aflaţi la baza piramidei, care sunt condideraţi slugi sau nu sunt consideraţi nimic. Sunt desconsideraţi şi sunt trataţi ca nişte unelte. Atitudinea asta nu se
va schimba cât va exista viaţă pe pământ, pentru că aşa-i făcută lumea: cu bogaţi şi săraci. Ântradevăr, dacă nu
ar fi existat săracii nu ar mai fi ajuns alţii bogaţi, dar asta-i altă mâncare de peşte. Săracii bogaţi! Uneori îi priveşti cu milă, deoarece habar nu au ce se întâmplă în jur şi, atunci când dau de vreun necaz ar da toată averea, pentru a îndrepta răul, dar când îşi ating scopul şi interesul uită imediat de unde au plecat. Nu s-au născut bogaţi, dar prin nu ştiu ce mijloace (ba ştim cu toţii) au ajuns să conducă lumea. Niciodată nu se va întâmpla ca celui sătul să-i pese de flămând. Asta-i regulă generală. Îşi pasă ei de ei şi dacă s-ar putea ca cei ce le muncesc, să le muncească pe nimic sau degeaba bine-ar fi. Sunt zgârciţi, avari, nesimţiţi, prost crescuţi ş.a.m.d. Nu o să vezi vreodată un bogat întinzând mâna unui sărac, care a căzut în groapă. Va trece pe lângă el, îl va privi şi-şi va spune că acolo îi este locul. Sărac s-a născut, sărac să moară. Chestiunea, că în faţa lui Dumnezeu suntem egali, iar pe lumea cealaltă săracii vor fi bogaţi este o chestiune ce ţine tot de atitudinea clasei de sus de a încerca să prostească prostimea.
Mai multe rezumate despre Saracii bogati