Gheorghe Ursu - constructor

În cele ce urmează am să vă prezin pe scurt un fapt ieşit din comun, nu singurul, care a cutremurat de după 1989 întreaga masă de oameni, care au citit sau au avut câr de cât habar de cazul în speţă. Cât adevăr şi câtă fabulaţie există în depoziţiile unora şi altora asta rămâne să vă formaţi dumneavoastră, stimaţi cititori o opinie sau mai multe.

Conform unor fragmente din dosarul de urmărire informativă inginerul Gheorghe Ursu a intrat în atenţia organelor de securitate în anii '60 şi sub actiunea respectivelor forţe a fost urmarit, s-au folosit informatori, i s-au deschis şi confiscat scrisori şi i-au fost ascultate convorbirile telefonice. Interesul securităţii era legat de prietenia sa cu disidenţi din afara ţării, de legăturile cu oameni de cultură din ţară care aveau, "concepţii duşmănoase", de atitudinea critica a lui Gheorghe Ursu la adresa regimului lui Ceauşescu. În anii '70 şi la începutul anilor '80, Gheorghe Ursu a adresat mai multe scrisori postului de radio "Europa Liberă", scrisori care s-au citit pe post. În una din ele, Gheorghe Ursu îl acuza pe Ceauşescu de crimă, pentru modul iresponsabil în care a sistat lucrările de consolidare a blocurilor avariate de cutremurul din 1977. Gheorghe Ursu, ca inginer cu experienţă în structura de rezistenţă a construcţiilor şi specialist în metode anti-seismice, a fost şef de proiect de consolidare la unele din blocurile avariate din centrul Bucureştilor. Cu această ocazie a constatat în mod direct cum dictatorul, fără să-i pese de situaţia locatarilor în cazul unui nou cutremur, a dispus tencuirea suprafeţelor înaintea completarii lucrărilor de consolidare (o parte din vină au avut-o aici şi lingăii din jurul lui, care în loc să-l informeze corect şi cu simţ de răspundere se purtau ca nişte dobitoci), numai pentru a putea închide şantierele care-l deranjau în drumul său către lucrările megalomanice în curs de desfăşurare la Casa Poporului (uită acum domnii care profită din plin de pe urma acestor sacrificii, în fond şi la urma urmei, ale poporului român). Gheorghe Ursu nu a putut accepta această crimă; a refuzat să semneze proiectele astfel trunchiate din "indicaţiile preţioase" ale dictatorului şi s-a simţit dator să anunţe opinia publică (nu se ştie care opinie publică, pentru că nu există nici măcar o mărturie în acest sens). Încă din acea perioadă, securitatea bănuia că autorul acestei scrisori era chiar "obiectivul" acţiunii.