În altă scrisoare către Europa Liberă, Gheorghe Ursu comenta situaţia dezastruoasă din cadrul Uniunii Scriitorilor, care era luată cu asalt, cu încurajarea familiei dictatoriale şi a Securităţii, de echipele protocroniste şi naţionaliste ale lui Eugen Barbu şi Vadim Tudor. În acea perioadă, opozantul Gheorghe Ursu ţinea la servici afişe anti-totalitare, pentru care securitatea l-a admonestat în mai multe rânduri (l-a şi urecheat de mai multe ori ca pe un elev, care nu-şi prea vedea de şcoală şi se ocupa cu confecţionarea de avioane din hârtie). Scria pamflete la adresa Ceauseştilor, pe care le citea între cunoscuţi. Îl preocupa necesitatea unei acţiuni concertate de rezistenţă a intelectualilor şi discuta opţiunile pentru astfel de acţiuni cu prieteni, printre care se numara Geo Bogza (acestuia se zice că îi solicita sfatul pentru a face public, eventual prin citirea în cadrul Marii Adunari Naţionale, unde Bogza era delegat şi unde ar fi avut un efect important, un manifest anti-ceauşist, pe care el însuşi îl redactase. Descrierea întilnirii lor, extrasă din câteva file rămase din jurnalul lui Gheorghe Ursu, a fost publicată în revista Jurnalul Literar în 1992). În toţi aceşti ani, Gheorghe Ursu ţinea un jurnal de însemnări zilnice, în care se adunase o frescă detaliată şi usturătoare a falimentului national-comunismului romanesc. Jurnalul constituia un vast şi pregnant cap de acuzare a dictaturii ceauşiste şi a Securităţii - politia politica ce o menţinea, şi în felul acesta se auto-menţinea, la putere.
Mai multe sumare despre Gheorghe Ursu - scriitor