Comunismul - încercare şi eroare (2)

Ca stadiu superior al socialismului, comunismul propriu-zis se caracterizează prin proprietatea comunistă unică asupra mijloacelor de producţie, un înalt nivel al dezvoltării forţelor de producţie pe baza ştiinţei şi tehnicii înaintate, o productivitate ridicată a muncii sociale, fiind realizate astfel condiţiile pentru crearea unui belşug de bunuri materiale, a unui sistem complex de servicii sociale şi pentru înfăptuirea principiului comunist de repartiţie: „De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi“. Comunismul presupune o societate fără clase, în care se realizează egalitatea şi omogenitatea socială deplină a tuturor membrilor societăţii (poporul muncitor unic), ştergerea deosebirilor esenţiale dintre urban şi rural, dintre munca fizică şi cea intelectuală. Realizarea relaţiilor sociale comuniste presupune, de asemenea, un înalt nivel de dezvoltare a conştiinţei morale care, alături de pregătirea profesională şi orizontul superior de cultură şi spiritualitate al tuturor membrilor societăţii, potenţează transformarea muncii într-o cerinţă vitală a oamenilor, dezvoltarea multilaterală, armonioasă a personalităţii umane, participarea activă şi conştientă a întregii populaţii la conducerea treburilor obşteşti. În comunism, statul, care este considerat un instrument de represiune, se vrea înlocuit de organisme centrale ale societăţii, cu rolul de a organiza, conduce şi planifica producţia, întreaga activitate socială, de a asigura repartiţia conform principiilor comuniste.
Comunismul în cele din urmă reprezintă, după clasicii marxism-leninismului, finalitatea luptei clasei muncitoare, a activităţii partidului ei revoluţionar. Dispariţia acestei clase din ţările unde s-a încercat realizarea sistemului comunist, potrivit existenţei sociale care determină conştiinţa socială, duce la apariţia altei formaţiuni sociale cu altă bază şi altă suprastructură. Comunismul, conform modelului ipotetic-deductiv al filozofului şi logicianului Karl Raimund Popper, axat pe ideea selecţiei prin falsifiere (falsify) a ipotezelor ştiinţifice, rămâne o teorie falsificabilă în măsura în care este infirmată de răspunsurile negative ale experienţei. De aici se poate deduce plastic caracterul utopic al unei teorii care s-a vrut cu orice preţ ştiinţifică.